15 NOIEMBRIE 1812 – 15 NOIEMBRIE 2022: Preparandia de la Arad, la 210 ani

Stire 15.11.2022 0 comentarii


Cu prilejul împlinirii a 210 ani de la înființarea Preparandiei de la Arad, prof. Sorin Haiduc, directorul Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări. Am abordat împreună teme de actualitate, dar și din istoria recentă a colegiului, având în vedere că, în ultimii ani, prima școală pedagogică românească se impune tot mai clar în topul unităților de învățământ.

- Domnule director, Preparandia, prima școală pedagogică românească și una dintre cele mai vechi din Europa, împlineşte 210 ani. Vorbim acum despre un Colegiu Naţional, care nu numai că a continuat munca unor dascăli care au intrat în istorie, ca Dimitrie Ţichindeal, Constantin Diaconovici Loga, Iosif Iorgovici sau Ioan Mihuţ, dar se impune an de an în topul liceelor din judeţ, regiune şi chiar din ţară. Care este secretul succesului?

- Deși este perceput în general ca un rezultat pozitiv sau o finalitate, succesul este de fapt o călătorie. Rezultatele excepționale obținute de elevii colegiului nostru în ultimii ani sunt consecința activității extrem de serioase desfășurate pe o perioadă lungă de timp și nu fac decât să încununeze această muncă.

Secretul, dacă poate fi numit astfel, este cultura organizațională a școlii clădită în timp. Este vorba în primul rând de atmosfera din cancelarie, de calitatea umană deosebită a cadrelor didactice. Cu un colectiv didactic dedicat, cu elevi implicați în viața lor școlară, cu familii care sprijină necondiționat școala, se stabilesc relații constructive care nupot avea ca finalitate decât absolvenți responsabili și pregătiți pentru viitorul lor succes în viață.

- Când aţi păşit pentru prima dată pe porţile fostului Liceu Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” şi ce v-a făcut să rămâneţi?

- Ca profesor, am pășit pentru prima dată pe porțile liceului în anul 1990, după ce am obținut numirea la catedra de matematică în urma concursului de titularizare. L-am întâlnit pe directorul de atunci, profesorul Anton Ilica, un adevărat profesionist, nu numai din punct de vedere didactic, ci și managerial, un om care m-a făcut să mă simt ca acasă din prima clipă. De la bun început am fost impresionat de atmosfera de muncă, de seriozitatea colegilor, de disciplina din școală, de comportamentul impecabil al copiilor. Am rămas în această școală pentru că ea are un spirit aparte și pentru că aici am găsit valori și principii în care am crezut dintotdeauna.  

- La sfârşitul lunii mai aţi fost premiat la Gala MERITO pentru performanţe deosebite în educaţie. Cum vă simţiţi atunci când activitatea dumneavostră şi a echipei pe care o conduceţi este apreciată şi la nivel naţional, nu doar la nivel de Arad?

- Orice recunoaștere este importantă, pentru oricine. Însă atunci când această recunoaștere vine din partea unei comunități de excelență la nivel național, într-un eveniment de mare ținută, încărcătura emoțională este cu atât mai mare. Pentru că diploma trebuia să poarte un nume, a fost trecut numele directorului, însă meritul aparține întregii comunități a școlii, colectivului de conducere, profesorilor, elevilor, părinților. Evident că acest premiu extrem de onorant, creează un important impact de imagine și presupune asumarea pe mai departe a unor responsabilități. Trebuie să dovedești în continuare că premiul este meritat pe deplin și nu este doar o evidențiere de conjunctură.  

- Fără nicio îndoială, momentul 15 noiembrie 2012, când Liceul Pedagogic a împlinit 200 de ani, a reprezentat un moment extrem de important în viaţa instituţiei de învăţământ pe care o conduceţi şi chiar în viaţa municipiului. Dacă ar fi să faceţi un scurt bilanţ al celor zece ani care s-au scurs de atunci, ce aţi dori să scoateţi în evidenţă?

- Cred că primul element important a fost schimbarea denumirii școlii. Propunerea cu noul nume, cel de Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” a venit din partea Ministrului Educației de atunci exact în data de 15 noiembrie 2012, la festivitatea aniversării a 200 de existență. Tot atunci a fost anunțată reînființarea specializării de învățător-educatoare după o sincopă de câțiva ani, eveniment extrem de important pentru întregul învățământ pedagogic românesc. Ca bilanț al ultimilor zece ani, aș accentua evoluția constant ascendentă a rezultatelor elevilor noștri la examenele naționale, la compețițiile școlare și extrașcolare. Și nu în ultimul rând, ca o consecință, creșterea gradului de interes manifestat de absolvenții claselor gimnaziale din județul Arad pentru specializările liceale propuse de colegiul nostru  

- În viaţa oricărei instituţii există şi momente bune şi momente mai puţin bune, şi realizări şi nerealizări, aşa că v-aş ruga acum să vorbim despre ceea ce v-aţi dorit să faceţi şi nu aţi reuşit încă.

- Dintre obiectivele noastre încă nerealizate, aș aminti în primul rând reabilitarea totală a clădirilor în care se desfășoară procesul didactic, prin proiecte de finanțare la nivel european, realizarea dotărilor digitale la nivelul fiecărei săli de clasă cu tehnologie și dispozitive de ultimă generație, amenajarea spațiului exterior clădirilor astfel încât întregul ambient să fie cât mai plăcut și primitor.

- Înainte de a încheia, ce mesaj aţi dori să le transmiteţi colegilor dumneavoastră profesori?

- În primul rând doresc să îi felicit cu ocazia aniversării a 210 ani de la înființarea colegiului nostru, să le mulțumesc pentru modul în care înțeleg să se implice în viața școlii, pentru că prin profesionalismul lor contribuie la formarea și educarea elevilor noștri și la creșterea prestigiului Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”.

- ...dar elevilor?

- Să fie mândri că au șansa de a fi elevi ai aceste minunate școli.

- Vă mulţumim.

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine