Stire 13.11.2026 ⋅ 0 comentarii
Sindicaliștii din poliție reclamă diferențe între beneficiile de care ar beneficia conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad și condițiile în care își desfășoară activitatea polițiștii din teren. Printre acuzații se numără acordarea unor compensații pentru plata ratei unui credit ipotecar, folosirea mașinii de serviciu pentru deplasările între Arad și Timișoara, dar și lipsa unor dotări de bază în birourile și autospecialele polițiștilor.
Alexandru Fercaru, liderul Sindicatului Europol Arad, susține că inspectorul-șef,chestor Dan Stoicănescu, beneficiază atât de compensații pentru plata ratei creditului ipotecar de 2000 Ron pe lună,, cât și de transport cu autoturismul de serviciu între sediul IPJ Arad și Timișoara, localitatea în care domiciliază.
„Inspectorul-șef al IPJ Arad beneficiază de compensații pentru plata ratei creditului ipotecar și, în același timp, beneficiază și de transport cu autospeciala de serviciu de la sediul IPJ la Timișoara, unde domiciliază. În tot acest timp, polițiștilor li se interzice cumularea compensației pentru plata chiriei cu decontarea navetei de la domiciliu la locul de muncă. Considerăm că se aplică o dublă măsură”, afirmă Alexandru Fercaru.
O altă problemă semnalată de sindicaliști vizează lipsa consumabilelor și a echipamentelor necesare activității operative. Radu Dărău, președintele SIDEPOL Arad, spune că a atras în repetate rânduri atenția conducerii inspectoratului asupra acestor deficiențe.
„Am atras atenția conducerii IPJ Arad de nenumărate ori despre lipsurile din birourile polițiștilor: lipsa colilor A4, a tonerelor pentru imprimante, lipsesc muștiucurile pentru etilometre și kiturile pentru testarea șoferilor , pentru a stabili dacă au consumat sau nu droguri”, a declarat Radu Dărău.
Sindicaliștii mai reclamă că aproximativ 40 de autospeciale utilizate de polițiști nu ar avea inspecția tehnică periodică la zi și susțin că unii angajați ajung să cumpere din banii proprii materiale necesare desfășurării activității.
Ce spune conducerea IPJ Arad
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a refuzat să comenteze acuzațiile, transmițând însă un punct de vedere în scris.
Potrivit instituției, utilizarea autoturismului de serviciu de către inspectorul-șef se face cu respectarea prevederilor legale, inclusiv pentru deplasările între domiciliu și... vezi mai mult
Sursa: HotarNews