A.J.V.P.S. Arad - despre deschiderea sezonului la vânătoarea de fazani de la 1 octombrie și problema câinilor hoinari

Local 30.09.2021 0 comentarii

Mai sunt doar două zile până la deschiderea sezonului de vânătoare la fazan, moment mult așteptat de toți ortacii de vânătoare, când armele vor glăsui din nou peste câmpuri și ogoare, iar de la 1 noiembrie se va deschide vânătoarea și la iepure. Desigur că sezonul la vânat mare este deschis de la 1 mai, pentru căprior și în grup restrâns pentru mistreț la pânda de seară sau dimineață, însă acum a sosit mult așteptatul moment al vânătorilor colective la vânatul mic, unde vânătorul se bucură de o vânătoare reușită alături de ortacul patruped.

De aceea am ținut să purtăm o discuție pe această temă cu directorul Asociației de Vânătoare și Pescuit Sportiv - Arad, Nicu Deme (vezi video). Din discuția cu dânsul reiese că s-a aprobat de către forurile superioare și vânătoarea la păsările de pasaj în ciuda atâtor piedici puse din partea unora care nu au nimic comun cu natura. Vânătoarea este percepută de unii ca o cruzime, însă nu este așa pentru că dincolo de a răpune vânatul, un adevărat vânător se bucură de o ieșire în natură alături de ortacii de vânătoare și de câini (nu vorbim aici de acei străițari care vor frigiderul plin de vânat cu orice preț), se bucură de foșnetul frunzelor, de susurul unui pârâu și de aerul proaspăt de dimineață, se bucură ce-i drept și de reușita și izbânda unui vânat răpus prin măestrie, înșelând simțurile sălbăticiunilor, însă nu acest lucru este primordial. Vânătoarea cu arma la urma urmei are rolul de a regla efectivul de vânat și a-l menține într-un efectiv optim, în funcție de bonitatea și posibilitatea unui fond de vânătoare, pentru că iată avem acum un caz cât se poate de concret, înmulțirea peste normal a vânatului duce la izbucnirea epidemiilor mai ales la specia mistreț și nu o spunem noi, ci specialiștii în domeniu cinegetic.

Din păcate de la an la an vânatul este tot mai puțin și nu vorbim numai de mistrețul decimat de pesta africană, ci și de alte specii de interes cinegetic, fie vânat mare sau mic.

Câinii, un pericol pentru vânat

Una dintre problemele cu care se confruntă fondurile de vânătoare sunt câinii și pisicile sălbăticite abandonate și câinii unor ciobani, câini care sunt în număr exagerat de mare la fiecare turmă de oi (ex. Agrișu Mare) și fără jujeu la gât așa cum prevede legislația, astfel încât acești câini prind cu ușurință puietul de fazan sau iepure, căprior sau chiar godacii de mistreț. Mai mult de jumătate din puietul de vânat nu ajunge la maturitate din cauza acestor câini dedați să vâneze și iată că sunt multe fonduri de vânătoare unde nu mai există iepure de ani de zile, iar numărul fazanilor este destul de mic. Este o problemă care persistă de ani de zile, deși există legislație în vigoare, dar care nu se respectă și nu intrăm în amănunte (deocamdată) dar o vom face acolo unde este cazul. Sunt și cazuri unde Poliția a intervenit promt luând măsurile legale ce se impun și lucrurile au intrat pe un făgaș normal și cu această ocazie vrem să felicităm postul de poliție Târnova pentru promtitudine și profesionalism. Tot de la întâi octombrie conform legislației în vigoare pășunatul este oprit până la data de întâi aprilie, iar cu această ocazie cred că este necesar ca fiecare primărie să înștiințeze crescătorii de animale despre acest lucru, deși se cunoaște, însă trebuie reamintit. În rest nu ne rămâne decât să urăm ortacilor „cătare plină” și un sezon frumos de vânătoare.

(Vom reveni în curând)


 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine