Amendă de 2.000 de lei pe lună pentru proprietarul unei clădiri invadate de oamenii străzii

Local 07.04.2021 0 comentarii

Proprietarul unei clădiri invadate de oamenii străzii din Arad a ajuns să plătească „un abonament” de 2.000 de lei pe lună la Poliţia Locală. Asta, în condiţiile în care deşi a fost amendat de opt ori în ultimii doi ani, nu a făcut nimic pentru a salubriza imobilul şi pentru a împiedica accesul persoanelor fără adăpost.

„47 de locații în care înnopteză oamenii străzii și cerșetorii au fost identificate de polițiștii locali, în diverse zone din Municipiul Arad. Imobilele respective sunt fie proprietăți ale persoanelor fizice și juridice private, fie aparțin statului român (reprezentat de CLM Arad și alte instituții ori companii având capital de stat). Sancționarea repetată a faptelor antisociale ce sunt prevăzute în competența polițiștilor locali de Legea 61/1991 și datele furnizate de indivizii duși pentru identificare la sediul poliției locale relevă importanța „cazării” contravenienților peste noapte, în spații situate cât mai aproape de locurile în care își câștigă traiul, pe timpul zilei (adesea în mod ilicit). Motivul constă în inexistența unor locuințe propriu-zise utilizabile pese noapte de către cei în cauză, dintre care aproximativ două treimi provin din afara municipiului.

Terenurile, garajele, spațiile tehnice, holurile de la condominii și curțile interioare ori chiar apartamentele și casele invadate noaptea de oamenii străzii fac obiectul unei acțiuni de cartare aflată în fază finală.

Cetățenii români plecați din țară ori dezinteresați de starea imobilelor pe care le dețin, cetățenii străini greu de contactat, firmele sau instituțiile, primesc notificări și, ulterior, sancțiuni pentru inacțiunea ce conduce la transformarea spațiilor respective în focare de infecție și insecuritate. Recordul ultimilor doi ani îl deține un proprietar care a fost sancționat cu amendă de 2000 de lei de 8 ori (în anii 2019 și 2020), toate sumele fiind achitate. Întrucât până în prezent nu și-a închis locația,  aceasta continuând să aibă un aspect insalubru, începând cu ianuarie, anul curent, proprietarul este sancționat în fiecare lună”, susţin reprezentanţii Primăriei.

Sursa: ARQ

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine