Stire 13.06.2025 ⋅ 0 comentarii
Polițiștii locali au demarat o nouă campanie împotriva ambroziei și reamintesc proprietarilor de terenuri unde crește această buruiană că riscă amenzi consistente, care pot ajuge până la 5.000 de lei, în cazul persoanelor fizice și până la 20.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.
„În cursul lunii mai și începutul lunii iunie, polițiștii locali cu atribuții pe linia protecției mediului din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, în calitate de membri ai Comisiei de verificare, identificare, centralizare și transmitere a somațiilor către proprietarii și deținătorii de terenuri infestate cu buruiana ambrozia, au notificat un număr de 85 de proprietari/deținători de terenuri (39 persoane juridice, respectiv 46 persoane fizice), în sensul respectării prevederilor Legii nr. 62/2018 – privind combaterea buruienii ambrozia.
Procedura somării a fost aplicată după desfășurarea verificărilor în teren și centralizarea terenurilor pe care a fost constatată prezența plantei alergene, vizând proprietarii și deținătorii care nu au luat măsurile de distrugere a buruienii, prin cosire, smulgere ori erbicidare.
În situația neconformării, respectiv neaplicării sistematice a modalității alese de îndepărtare, pentru a nu permite să devină factor de risc pentru sănătatea persoanelor alergice la polenul de ambrozie, în faza dezvoltării inflorescenței plantei, polițiștii locali vor proceda la aplicarea, în mod gradual, a sancțiunilor prevăzute de lege, amenda contravențională pentru persoanele fizice fiind cuprinsă între 1.000-5.000 lei, respectiv 10.000-20.000 lei pentru persoanele juridice.
În perioada iulie-octombrie, polițiștii locali vor desfășura sistematic controale în teren, în scopul identificării situațiilor de încălcare a legii mai sus menționate, sens în care, în vederea evitării măsurilor sancționatorii, recomandăm proprietarilor/deținătorilor de terenuri să procedeze la îndepărtarea ambroziei găsite pe proprietate, înainte de înflorirea acesteia, purtând mănuși și mască pentru a evita contactul direct cu pielea.
Totodată, în vederea implicării active în combaterea ambroziei, cetățenii pot anunța Poliției Locale prezența buruienii în spații publice ori pe terenuri neîngrijite, apelând Serviciul Dispecerat, la numărul de telefon 0257/939, apel gratuit, regim de permanență. De asemenea, cetățenii pot sesiza astfel de situații, inclusiv cu atașarea unor fișiere foto, la adresa de mail intretinerestradala@politialocalaarad.ro”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Sursa: ARQ