Aradul, față-n față cu coșul zilnic: alimentele „mănâncă” peste trei sferturi din venituri, deși scumpirile au fost printre cele mai mici din țară

Stire 28.05.2025 0 comentarii


Un raport recent privind puterea de cumpărare din marile orașe, dat publicității de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, în martie 2025, Aradul se află în top 10, atunci când vine vorba de prețul coșului zilnic, dar există totuși și o veste bună, și anume că scumpirile au fost până acum foarte mici, comparativ cu alte municipii.

Potrivit datelor furnizate de INS, la Arad, ponderea coșului zilnic format din zece produse de bază (cartofi, fasole uscată, ceapă uscată, varză de toamnă, usturoi uscat, morcovi, mere, lapte de vacă, brânză telemea de oaie, miere de albine și ouă) reprezintă 76,27% din salariul câștigat de un angajat într-o singură zi de muncă.

Aceasta plasează Aradul în jumătatea inferioară a clasamentului național. Spre comparație, în București, coșul zilnic reprezentă doar 52,4% din salariul zilnic, în timp ce la Focșani ajunge la un alarmant 87,27%.

Inflația alimentară în Arad – un paradox

Interesant este că, față de martie 2024, inflația alimentară medie din Arad a fost de doar 3,88%, înregistrând printre cele mai mici creșteri din țară. Practic, Aradul este printre orașele „cuminți” în privința scumpirilor, mult sub campionii inflației: Ploiești (+15,46%) sau Iași (+13,42%).

Dacă aruncăm însă o privire la prețul coșului zilnic, vom vedea că la Arad acesta costă 159,17 lei, ceea ce plasează municipiul pe locul 10 în țară, după orașe precum Cluj-Napoca (186 lei), Timișoara (172,20 lei), Galați (166,64 lei), Sfântu Gheorghe (164,8 lei), București (164,13), Zalău (163,67), Miecurea Ciuc (162,33 lei), Alba Iulia (161,83) și Deva (160,19 lei). Asta, în condițiile în care, cel mai ieftin coș poate fi cumpărat la Slobozia, cu doar 127,91 lei, la Constanța avem un preț de 130,04 lei, iar la Alexandria de 130,61 lei, semn că producătorii și comercianții își pot vinde marfa și în România, fără să ia zece piei de pe cumpărători.

Fotografia are rol ilustrativ

 

 

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
e-glasspandoor.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine