Arhiepiscopul Pimen, pomenit la un an de la plecarea la cele veșnice

Național 22.05.2021 0 comentarii

Cu o zi înaintea prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, în greu încercatul an 2020, Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, se muta la cele veșnice.  

Arhiepiscopul Pimen „Părinte al Bucovinei şi prieten al Sfinţilor Putneni”, după cum avea să-l numească Patriarhul Daniel, conform Basilica.ro, subliniind că proclamarea canonizării Sf. Ier. Iacob Putneanul şi a Sf. Cuv. Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei a fost „o încununare a lucrării sale de părinte spiritual al Bucovinei”.  

Conform aceleiași surse, Ierarhul a fost pomenit joi, când s-a împlinit un an de la mutarea la cele veșnice, la Centrul Eparhial Suceava și la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Cu acest prilej, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a lansat un album omagial dedicat fostului păstor. 

Ierarhul s-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, jud. Buzău, la botez primind numele Vasile. 

A urmat cursurile medii ale Liceului din Râmnicu Sărat; între 1948 şi 1951 a studiat la Seminarul monahal de la mănăstirea Neamţ, ca frate de mănăstire, absolvind în 1951; la 10 martie 1951 a fost tuns în monahism, primind numele Pimen, iar la 29 iunie acelaşi an a fost hirotonit ierodiacon. 

În anul şcolar 1951-1952, a fost numit profesor pentru ciclul al ll-lea în cadrul Şcolilor mănăstireşti de la Neamţ şi Secu, apoi, pedagog la Seminarul Teologic de la mănăstirea Neamţ (1952-1953); între 1953 şi 1957 a urmat Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, unde a obţinut licenţa cu lucrarea: Personalitatea Fericitului Augustin oglindită în confesiunile sale. 

A fost hirotonit ieromonah în anul 1957. În perioada 10 octombrie 1976 – 1 ianuarie 1977 a urmat cursurile de limba germană la Universitatea din Köln. Bun slujitor şi gospodar, a fost numit iconom şi apoi stareţ al mănăstirii Putna (1957-1961). 

Apoi, a împlinit diferite ascultări: preot duhovnic la mănăstirea Văratec (1961-1962), preot la mănăstirea Durău (1962-1964), muzeograf la mănăs­tirea Putna (1964-1974); între timp a fost hirotesit protosinghel (1966) şi arhimandrit (1975); între 1974 şi 1978 este stareţ la Mănăstirea Sfântul loan cel Nou de la Suceava. 

De la 1 februarie 1978 a slujit la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim. În... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine