Stire 20.11.2025 ⋅ 0 comentarii
Serviciul Vamal al Republicii Moldova a anunțat că în cadrul unui control coordonat la frontiera moldo-română, au fost descoperite arme și lansatoare de rachete într-un camion care încerca să iasă din Republica Moldova.
Potrivit instituției, suspiciunile inițiale au fost semnalate de un funcționar vamal moldovean, care a alertat autoritatea vamală română.
În urma acestor indicii, cele două părți au decis de comun acord scanarea mijlocului de transport. Operațiunea a fost realizată de partea română, iar în interiorul camionului au fost identificate arme și echipamente militare de tip lansator de rachete.
Ca urmare a descoperirii, autoritățile moldovene au inițiat o urmărire penală. Cazul este investigat de instituțiile competente din domeniul securității, iar Serviciul Vamal a transmis că oferă sprijin total organelor de anchetă.
„Serviciul Vamal acordă întregul suport organelor de anchetă și menține o comunicare permanentă cu autoritățile române implicate. Având în vedere caracterul investigațiilor aflate în desfășurare, nu pot fi oferite detalii suplimentare la această etapă, pentru a nu afecta acțiunile procesuale și măsurile specifice de securitate națională. Vom reveni cu informații atunci când evoluția anchetei va permite”, au transmis reprezentanții instituției, citați de Mediafax.
Surse apropiate anchetei au declarat că șoferul camionului este cetățean moldovean. Ancheta urmează să stabilească destinația exactă a armelor și identitatea beneficiarilor.
Fotografia are rol ilustrativ și a fost generată de Copilot
Sursa: ARQ