Autoturism de 15.000 de euro, căutat de autorităţile din Spania, descoperit la Nădlac

Stire 03.03.2022 0 comentarii


Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit un autoturism marca Seat Arona, în valoare de 15.000 de euro, căutat de autorităţile spaniole.  

Ieri, 02.03.2022, în jurul orei 14.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean român, în vârstă de 55 de ani, conducând un autoturism marca Seat Arona, însoțit de un alt cetățean român în vârstă de 31 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Spania în data de 28.02.2022.

Autoturismul, în valoare de 15.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.


 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine