Bat clopotele peste Bucovina. Astăzi se împlinesc 80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă

Național 01.04.2021 0 comentarii

Bat clopotele peste Bucovina și peste România, la 80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă.

Candele, flori, clopote și rugăciune, astăzi, 1 aprilie, la împlinirea a 80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă.

În fiecare an, la 1 aprilie este comemorată Ziua națională de cinstire a memoriei românilor - victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, instituită prin Legea 68/2011.

Camera Deputaţilor a adoptat la 12 aprilie 2011 propunerea legislativă pentru instituirea acestei zile naţionale. Actul normativ prevede ca pe data de 1 aprilie să se organizeze comemorări oficiale şi alte activităţi menite să cinstească memoria românilor care au căzut victime masacrelor, deportărilor şi foametei din cauza regimului totalitar sovietic, în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. Potrivit expunerii de motive, în urma aplicării Pactului Ribbentrop-Molotov, în perioada iunie 1940 - martie 1953, în Basarabia şi nordul Bucovinei au avut loc mai multe acţiuni de represiune îndreptate împotriva populaţiei române din aceste ţinuturi.

La 1 aprilie 1941 a avut loc masacrul de la Fântâna Albă, în apropiere de graniţa cu România, în care şi-au pierdut viaţa, după cum spun martorii locali, aproximativ 3.000 de români bucovineni. Oamenii aflaseră, de la agitatori ai serviciilor speciale sovietice, care au cutreierat satele pe Valea Siretului timp de câteva săptămâni, că în ziua de 1 aprilie se va deschide graniţa şi astfel se vor putea refugia în România.

Cele aproximativ 3.000 de persoane din mai multe sate de ... vezi mai mult


Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine