Bogdan Aurescu susţine că România îndeplinește condițiile cerute de Olanda pentru intrarea în Spaţiul Schengen

Politic 28.11.2022 0 comentarii


Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a declarat duminică, în cadrul unei emisiuni care a avut loc la postul TV Digi24 că, România îndeplinește la acest moment condițiile puse de Olanda pentru a fi de acord cu aderarea României la Spațiul Schengen, scrie adevarul.ro.

„În ceea ce privește Olanda, a avut premierul Rutte o vizită în România, apoi în discursul său din parlamentul olandez a avut două condiții. Una dintre ele a fost un raport MCV pozitiv, iar raportul de pe 22 noiembrie a fost pozitiv. O a doua condiție a fost o nouă misiune de evaluare la nivel de experți în România ca să verifice anumite elemente ale acquis-ului Schengen. Noi am avut o primă misiune de evaluare în perioada 9-11 octombrie, la care la acel moment experții olandezi nu au participat. Acel raport a fost foarte cuprinzător, misiunea s-a uitat la aproape toate domeniile la care trebuie să ne raportăm când vorbim de aplicarea acquis-ului Schengen iar în final concluziile au fost extrem de pozitive.

Cu toate astea, pentru că a existat această preocupare a Olandei, noi am organizat, împreună cu Comisia Europeană și cu un număr de alte state membre, încă o misiune de evaluare, care s-a desfășurat pe 17 noiembrie. Misiunea s-a uitat la 3 domenii: protecția datelor, aspecte care țin de cooperarea în materie penală și la modalitățile prin care știm să emitem vize Schengen. Această ultimă componentă s-a desfășurat la Consulatul General al României de la Istanbul, iar primele două componente au fost examinate la București, în discuții cu autoritățile române. Și raportul celei de-a doua misiuni de experți care s-a desfășurat pe 17 noiembrie, la București și Istanbul, a fost pozitiv, foarte bun. A fost făcut public pe 23 noiembrie. Prin urmare, în acest moment, din perspectiva României, cele două condiții care au fost puse de către premierul Olandei, noi considerăm că sunt îndeplinite,” a declarat ministrul de externe al României, Bogdan Aurescu.

Intraţi AICI pentru detalii.

Sursa foto: cotidianul.ro


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine