Câini adunaţi de pe străzi în mai multe cartiere ale municipiului; vezi care sunt acestea

Stire 27.09.2023 0 comentarii


Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Supraveghere Comunitară continuă activitatea de capturare a câinilor fără stăpân, în trei zile ale ultimelei săptămâni fiind ridicate, de pe domeniul public, 11 exemplare. Acestea au fost plasate de către personalul autorizat din cadrul Serviciului Ecarisaj al Gospodăririi Comunale în adăpostul special amenajat.

Acțiunile au avut loc în cartierele Micălaca, Aradul Nou, Insula Mureș și strada Baba Novac.

„Echipele mixte de polițiști locali și angajați ai Serviciului Ecarisaj intervin pe teren în baza unui program prestabilit sau ori de câte ori este necesar pentru îndepărtarea patrupedelor de pe domeniul public.

Direcția Generală Poliția Locală Arad notifică cetățenilor obligația de a  se asigura că propriile animale de companie nu sunt lăsate libere pe stradă, pentru a nu pune în pericol siguranța cetățenilor, mai ales a copiilor și a persoanelor vârstnice. În caz contrar, proprietarii câinilor vor fi direct responsabili în fața legii, aplicându-se sancțiuni conform actelor normative în vigoare (Legea nr. 205/2004, respectiv Legea nr. 61/1991”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.

Sursa foto: Poliţia Locală
 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine