Când începe demolarea pasarelei pietonale din stația CFR Aradul Nou

Stire 01.05.2025 0 comentarii


Compania Națională Căi Ferate „CFR” S.A. a informat Primăria Municipiului Arad că de săptămâna viitoare vor fi demarate lucrările de dezafectare a pasarelei peste calea ferată din stația Aradul Nou.


Cu acces restricționat încă din luna iulie a anului trecut, pasarela urmează să fie pusă la pământ. Conform graficului de lucrări, demolarea ei se va realiza în două etape. Jumătate urmează să fie dezafectată începând de luni, 5 mai, iar până în 19 iunie aceasta va dispărea complet. Starea tehnică precară a impus luarea unei astfel de decizii de către Compania Națională Căi Ferate „CFR” S.A. în vederea eliminării pericolului de afectare a liniei ferate, dar mai ales pentru a preveni unele situații nedorite.


„Cetățenii vor avea la dispoziție trecerea la nivel cu calea ferată, amenajată în dreptul străzii Steagului. Această amenajare va funcționa provizoriu până la finalizarea noii pasarele ce va asigura accesul spre cartierul Sânnicolau Mic, prevăzută a se realiza odată cu implementarea proiectului „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad”, proiect al Companiei Naționale Căi Ferate «CFR» S.A.”, transmit reprezentanții Primăriei.


 


 


 


 


 


Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
drmax.ro/
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine