Certificat de vaccinare fals, descoperit la frontiera Curtici

Stire 23.11.2021 0 comentarii

Poliţiştii Punctului de Trecere a Frontierei Curtici au depistat un român, care se întorcea din Austria şi care a prezentat la intrarea in ţară un certificat de vaccinare împotriva COVID-19 care s-a dovedit a fi fals.

Azi-noapte, în jurul orei 04:20, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un cetățean român călătorind ca pasager în trenul care circulă pe relația Viena – București Nord.

Cu ocazia verificării documentelor de călătorie, bărbatul a prezentat pe telefon un certificat de vaccinare împotriva COVID-19, prevăzut cu cod QR, deoarece venea din Austria care se află în  zona roșie a țărilor cu risc epidemiologic.

În urma verificării codului QR de către poliţiştii de frontieră, s-a constatat că acesta aparţine de fapt unei alte persoane, iar certificatul prezentat la control de către bărbat cu datele sale de identitate este fals.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine