Consilierii județeni, convocați să aprobe noii indicatorii ai drumului expres Arad-Oradea (FOTO)

Stire 21.12.2022 0 comentarii


Aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului drumului expres Arad-Oradea reprezintă unul dintre cele mai importante puncte de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului județean Arad din data de 22 decembrie 2022. Pentru o evaluare corectă și, implicit, de realizare în parametrii necesari unui drum de acest gen, valoarea estimată a investiției este de peste 10,7 miliarde de lei, finanțarea urmând să fie asigurată din fonduri europene prin Programul Transporturi.

Drumul expres, cu profil de patru benzi, va avea o lungime de 120 de km. Se mai adaugă legătura spre Ungaria, de lângă Salonta, de peste nouă km lungime, inclusiv bretele de legătură, plus punctul de trecere a frontierei situat pe partea română. La Arad, Chișineu-Criș și Salonta sunt prevăzute drumuri de legătură cu o lungime totală de 10 km. Peste 40 km de bretele cu o singură bandă vor asigura racordarea drumurilor existente la noul drum expres, plus parcările și celelalte facilități. Lucrările vor fi împărțite în trei tronsoane: Oradea-Salonta, Salonta-Chișineu Criș și Chișineu Criș-Arad.

„Ne dorim ca în primăvara anului viitor să avem proiectul tehnic și să putem demara procedura de licitație pentru selectarea constructorilor. Termenul de execuție va fi de trei ani. Drumul expres va avea două benzi pe sens și la Salonta se va conecta la rețeaua drumurilor expres din Ungaria. În următoarele trei luni urmează să parcurgem procesele de avizare, să realizăm auditul de siguranță rutieră și să finalizăm procedura de mediu. Le sunt recunoscător tuturor celor care lucrează la acest proiect, firmei de proiectare Consitrans, instituțiilor cu care colaborăm pentru obținerea avizelor, agenților economici și persoanelor fizice pe terenul cărora va trece drumul expres și care ne-au susținut în acest proiect. Și, evident, experților CNAIR, care fac posibil ca, pentru prima oară în România, un astfel de proiect să se deruleze între Arad și Bihor!”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.  

Proiectul este rezultatul unui parteneriat între Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi - CNAIR și 4 autorități locale: Primăria și Consiliul Județean Arad, Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor.

 

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine