Consiliul Județean Arad modernizează un drum județean la Berechiu

Stire 22.07.2026 0 comentarii

Consiliul Județean Arad modernizează drumul județean din satul Berechiu, comuna Apateu, unde constructorii lucrează intens la așternerea stratului de asfalt. Utilajele grele au fost scoase pe traseu, urmând ca stratul de asfalt să fie așternut integral în scurt timp.

Temperaturile ridicate din această perioadă nu încetinesc ritmul investițiilor în infrastructura rutieră a județului Arad. Drumul este modernizat din fundație, iar lucrările se desfășoară în condiții dificile, specifice perioadelor caniculare. Cu toate acestea, șantierul înaintează mult înaintea graficului, iar în aceste zile se desfășoară operațiunile de asfaltare.

Investiția depășește interesul strict al comunității locale. Deși comuna Apateu numără doar aproximativ 3.000 de locuitori, drumul județean reprezintă una dintre principalele legături rutiere cu județul Bihor. Totodată, această rută facilitează deplasarea zilnică a locuitorilor către bazinele industriale din regiune.

Drumul are și o importantă componentă turistică, fiind utilizat de numeroși arădeni care se îndreaptă spre destinațiile turistice din județul Bihor și din zona Munților Apuseni.

Lucrările fac parte din proiectul „Modernizare rețea rutieră în zona de nord a Județului Arad”, cu o valoare totală a investiției de 419.675.554,26 lei, cu TVA. Proiectul prevede modernizarea a 67,3 kilometri de drumuri. Ordinul de începere a lucrărilor pentru tronsonul Mișca-Apateu-Berechiu, de 20 de kilometri, a fost semnat la 9 ianuarie 2025, iar conferința de deschidere a proiectului a avut loc la 12 februarie 2025.

De la începutul mandatului, rețeaua de drumuri județene reabilitate a crescut de la 300 de kilometri la 900 de kilometri.

„Am satisfacția că am promis și ne ținem de cuvânt”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Sursa: TvArad

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați TvArad
piatraonline.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine