Stire 14.07.2025 ⋅ 0 comentarii
Potrivit unor surse politice, președintele României, Nicușor Dan, analizează varianta nominalizării lui Dacian Cioloș la conducerea unui serviciu de informații. Numirile ar putea fi făcute până în luna septembrie, astfel încât să fie validate de Parlament la începutul sesiunii din toamnă.
Întrebat dacă va ține cont de sugestiile partidelor din coaliția de guvernare în privința conducerii SRI, președintele a precizat că va avea consultări, însă decizia finală îi aparține. „Propunerea o face preşedintele şi, bineînţeles, că fiind şi momentul acesta delicat, nu îmi doresc să facem jocuri, să propun oameni pe care eventual Parlamentul să îi respingă. O să mă consult cu partidele, dar numirea în mod constituţional o face preşedintele”, a afirmat Nicușor Dan.
„Am niște persoane în cap”
Șeful statului a confirmat că poartă discuții pe această temă încă dinainte de formarea actualului Guvern.
„Propunerea va veni de la mine, evident că îi voi consulta, dar propunerea va veni de la mine. Am niște persoane în cap, așa cum am avut și pentru Curtea Constituțională. Încă sunt în proces de analiză. La fel și pentru SIE”, a declarat președintele.
Funcția de director al Serviciului Român de Informații este vacantă încă din vara anului 2023, după demisia lui Eduard Hellvig. În cazul Serviciului de Informații Externe, actualul director, Gabriel Vlase, este contestat în spațiul public.
Recent, G4Media a relatat că șeful SIE s-a deplasat la Abu Dhabi în perioada 8 decembrie 2024, pentru a urmări Marele Premiu de Formula 1, chiar în timp ce Curtea Constituțională decidea anularea alegerilor prezidențiale, pe fondul unor posibile interferențe externe.
Sursa foto: Facebook Dacian Cioloș
Sursa: ARQ