După 15 mai ne vom deplasa fără restricții, dar cu mască de protecție în spațiile publice închise

Național 22.04.2020 0 comentarii

Președintele Klaus Iohannis a convocat o nouă ședință de urgență, la finalul căreia președintele a declarat că după data de 15 mai, în spațiile publice închise și în transportul în comun, toți românii vor fi nevoiți să poarte mască. De asemenea, președintele a anunțat că de la aceeași dată se va renunța la restricțiile de circulație. 

 

Mesajul președintelui Klaus Iohannis:

”Am avut astăzi o nouă întâlnire pentru a începe să detaliem ce am anunțat ieri, așa numitul plan de relaxare

Este vorba de relaxarea măsurilor pe care le-am luat pentru protecția populației și în acest sens vom avea un plan destul de detaliat în scurt timp.

Am considerat că unele din chestiunile care ne privesc pe toți trebuie anunțate din timp. Una dintre aceste măsuri este cea cu masca de protecție.

Am decis astăzi ca după 15 mai toată lumea va fi obligată să poartă măștile în spațiile publice închise și în transportul în comun. Vom putea să renunțăm la purtarea măștii poate la anul.

O a două măsură pe care am decis-o: după data de 15 mai vom renunța la restrângerile care privesc persoane. Deci nu vom prelungi restricțiile de deplasări individuale. Vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să declarăm unde și de ce mergem.

Este vorba despre libertatea de mișcare individuală. Evident, pentru protecția populației, multe restrângeri vor rămâne în vigoare. Vor rămâne o vreme interdicțiile pentru adunări publice, pentru manifestări, vor rămâne și alte interdicții în vigoare. 

Până în 15 mai toate restricțiile rămân în vigoare. Până în 15 mai, stați acasă! Du... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine