Falşi angajaţi ai unor firme de construcţii cer bani arădenilor pentru asfaltul rămas... după asfaltarea străzilor

Stire 21.09.2022 0 comentarii


A apărut o nouă escrocherie în municipiu. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, falşi angajaţi ai unor firme de construcţii, dornici să câştige un ban pe spinarea arădenilor, caută fraieri dornici să plătească pentru asfaltul rămas după asfaltarea unor străzi.

„Primăria Municipiului Arad le recomandă cetățenilor să acorde atenție sporită persoanelor care zilele acestea se dau drept angajați ai operatorului economic contractat de către municipalitate pentru lucrări de asfaltare a străzilor  din oraș și cer anumite sume de bani în schimbul unei cantități de asfalt, rămas, spun aceștia, în urma lucrărilor executate  în zonele respective. 

Menționăm că angajații operatorilor economici contractați de Primăria Arad nu trebuie să solicite sau să primească sume de bani de la cetățeni în schimbul executării diferitelor lucrări de investiții cu atât mai puțin a celor de modernizare a străzilor din municipiu.

Vă rugăm ca în cazul în care sunteți abordați de acești indivizi să apelați de urgență numărul dispeceratului Direcției Generale Poliția Locală Arad, 0257-939 și să semnalați zona în care vă aflați”, transmit reprezentanţii Primăriei.

Fotografia are rol ilustrativ

 

 


 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine