Fetiță de cinci ani atacată de lup pe o plajă din Halkidiki, un loc în care mulți arădeni își petrec concediul

Stire 17.09.2025 0 comentarii


Halkidiki este de ani de zile o destinație tradițională de vacanță pentru mulți dintre arădeni. Marea curată liniștită și caldă și localnicii ospitalieri ne-au făcut pe mulți dintre noi să ne petrecem concediile acolo. Se pare însă că zona nu este lipsită de pericole, iar acestea nu vin din apă, după cum s-ar putea crede, ci de pe uscat.

Potrivit presei centrale,  un alarmant a avut loc pe plaja Agios Nikolaos din Sithonia, unde o fetiță de 5 ani a fost atacată de un... lup. Potrivit relatărilor mamei, o turistă din Serbia, copilul se juca pe nisip în momentul în care animalul sălbatic a apărut și a atacat-o, provocându-i zgârieturi la nivelul abdomenului și piciorului.
Fetița a primit îngrijiri medicale la un centru sanitar local, fiind ulterior transferată la spital. A fost externată între timp, iar starea ei de sănătate este stabilă.
Viceprimarul localității a declarat că este pentru prima dată când se înregistrează un atac de lup asupra unui om în Grecia, subliniind caracterul excepțional al situației.
Autoritățile au demarat o operațiune de identificare și capturare a animalului, instalând camere de supraveghere în zona Neos Marmaras pentru a-i monitoriza comportamentul și a preveni alte incidente.

Sursa foto: captură video adevarul.ro


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine