George Coșbuc, suflet în sufletul neamului său. 154 de ani de la naștere

Național 20.09.2020 0 comentarii

Să lași a trece neobservată o astfel de zi, pare-mi-se a fi un fel de uitare a respira, a simți și a trăi.

Poetul sufletului meu, George Coșbuc, un ”îmbătat” de natură până la măsura de a-și vedea mormântul ca pe un loc primitor unde ,,e totul cald, că e lumină”, a știut pătrunde ca nimeni altul în toate ungherele vieţii poporului român, cântându-i deopotrivă ,,bucuria şi amarul”.

Poezii ca ”Mama”, ”Vara”, ”O scrisoare de la Muselim Selo”, ”Trei, Doamne, și toți trei”, ”El-Zorab”, ”Moartea lui Fulger”, ”Noi vrem pamânt”, ”Nunta Zmfirei”, iar lista ar putea generos continua, au fost, sunt și vor fi poezii citite, recitite, rostite, trăite, retrăite cu fiecare suflu de viață, pentru că acest poet ”izvorât” din veșnicia satului românesc a știut pătrunde și rămâne în veșnicia personală a ”imensului senin” al fiecărui român.

Goerge Coșbuc, Poetul… 154 de ani de la naștere

Sunt suflet în sufletul neamului meu

Şi-i cânt bucuria şi-amarul -

În ranele tale durutul sunt eu,

Şi-otrava deodată cu tine o beu

Când soarta-ţi întinde paharul.

Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,

Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci

Unindu-ne steagul şi larul,

Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,

Acolo-mi voi duce altarul.

 

Sunt inimă-n inima neamului meu

Şi-i cânt şi iubirea, şi ura -

Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,

Voinţa mi-e una, că-i una mereu

În toate-ale noastre măsura.

Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt -

Iar dacă vrodat-aş grăi vrun cuvânt

Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura,

Ai fulgere-n cer, Tu cel mare şi sfânt,

Şi-nchide-mi cu fulgerul gura!

 

Ce-s unora lucruri a toate mai sus,

Par altora lucruri deşarte.

Dar ştie Acel ce compasul şi-a pus,

Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus,

De-i alb ori e negru ce-mparte!

Iar tu mi-eşti în suflet, şi-n suflet ţi-s eu,

Şi secoli-nchid-ori deschidă cum vr... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine