Glad Varga: „La Frumușeni se investește pentru viitor” (FOTO)

Stire 23.02.2024 0 comentarii


Deputatul liberal arădean Glad Varga a vizitat comuna Frumușeni, unde a discutat cu primarul Reginald Andronic și viceprimarul Irina Iovan despre proiectele și perspectivele acestei comune cu administraţie liberală.

„Sunt impresionat de angajamentul lor şi de eforturile susţinute pentru a face din Frumuşeni o localitate de nivel european. Problemele nu lipsesc, însă am constatat că Frumușeni este pe drumul cel bun, cu investiții semnificative și viziune pentru un viitor prosper”, suține Glad Varga. Potrivit acestuia, comuna se află într-un proces de dezvoltare continuă, cu un accent deosebit pe îmbunătățirea infrastructurii.

Un proiect important este înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale, care va deservi atât localitatea Frumuşeni, cât şi Aluniş, cu o valoare totală de peste 14 milioane de lei. Din această sumă, 6 milioane lei au fost obţinute ca finanţare prin PNI „Anghel Saligny”, iar diferenţa a fost acoperită din bugetul local. Partea de distribuţie este realizată în proporţie de 70%, termenul de finalizare fiind martie 2024. De asemenea, lucrările pentru racordarea la magistrala Transgaz (1000 m) și construirea unei stații de reglare măsurare predare, în valoare de 3,6 milioane lei, sunt în plină desfășurare, cu sprijin financiar atât din surse guvernamentale, prin PNI „Anghel Saligny”, cât și locale – bugetul local şi finanţare de la Consiliul Judeţean Arad.  „La acest proiect am avut un sprijin deosebit din partea domnului deputat Glad Varga, care a contribuit printr-un amendament cu 500.000 de leine-a declarat primarul Reginald Andronic.

În plus, în cadrul planului de modernizare, se desfășoară și lucrări de extindere a rețelei de canalizare menajeră sub 1,5 km. Această investiție, evaluată la peste 733.000 de lei, este susţinută exclusiv din bugetul local, aşadar ritmul său de implementare depinde în mare măsură de încasările reale la bugetul local. „Acest lucru este provocator întrucât există restanțe fiscale în valoare de peste 1 milion de lei, care necesită o atenție specială din partea administrației comunei”, afirmă Glad Varga.

Energie verde pentru un viitor sustenabil

Administrația liberală din Frumuşeni prioritizează investițiile în energia verde, cu scopul de a reduce impactul ecologic şi a susţine o dezvoltare sustenabilă. Instalarea de panouri fotovoltaice la primăria comunei Frumuşeni și la Școala Gimnazială Frumuşeni, un proiect în valoare de 222.000 lei finanţat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – CRFIR 5, dar şi montarea de panouri fotovoltaice pe Grădinița Aluniș și clădirea unde funcționează Arhiva Primăriei și Postul de Poliție local, investiție în valoare de peste 115.000 lei finanțată de la bugetul local, sunt exemple în acest sens. „Angajmentul pentru un mediu mai curat și o economie energetică eficientă este susţinut şi de proiectul de peste 2,7 milioane lei, depus spre finanţare prin Fondul de Modernizare, care urmăreşte realizarea de capacități de producere energie din surse regenerabile pentru consum propriu în comuna Frumușeni, investiţie ce ar acoperi ar întregul consum de energie pentru iluminatul public din comună”, a ținut să precizeze deputatul arădean.

Educație și comunitate

Preocuparea constantă pentru educaţie şi dezvoltare comunitară a dus la implementarea câtorva proiecte menite să sprijine procesul educaţional al elevilor comunei. Unul dintre acestea vizează dotarea Școlii Gimnaziale cu mobilier, materiale didactice și echipamente, în valoare de peste 357.000 de lei, finanțat de Ministerul Educației. „De asemenea, edilii comunei pregătesc un proiect pentru reamenajarea parcurilor și locurilor de joacă și au început să lucreze la un PUZ pentru locuri de casă, tocmai pentru crearea unui mediu mai coeziv şi integrat social, în care comunitatea să se bucure de sentimentul de apartenenţă”, mai spune Glad Varga.

 Dezvoltare imobiliară

Creșterea prețului terenurilor din Frumușeni este un semn al dezvoltării noastre continue. În ultimii 16 ani, am asistat la o creștere semnificativă a valorii terenurilor, de la 4 euro/mp în 2008 la 30 de euro/mp în 2024, reflectând interesul și încrederea investitorilor în potențialul comunei de creștere și prosperitate.

„Apreciez eforturile depuse de primarul Reginald Andronic, viceprimarul Irina Iovan și consilierii locali PNL şi sunt convins că prin devotamentul și dedicarea lor continuă, comuna Frumuşeni va continua să progreseze în direcția unui viitor mai bun și mai prosper pentru toți locuitorii săi”, a încheiat deputatul arădean.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine