Horia Constantinescu, fostul președinte al ANPC: „Controalele au devenit o mascaradă sub conducerea lui Piedone”

Stire 22.07.2025 0 comentarii


Fostul președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a lansat critici dure la adresa modului în care Cristian Popescu Piedone, actualul șef al instituției, coordonează controalele și comunicarea publică a acestora. Într-o intervenție la Digi24, Constantinescu a calificat acțiunile recente drept „un teatru ieftin” și „o mascaradă”, care ar decredibiliza instituția. scrie hotnews.ro.

„Măsurile nu pot fi luate așa cum a prezentat Cristian Popescu Piedone: închide-l, deschide-l, o lună, o săptămână sau o perioadă mai lungă”, a declarat Constantinescu, referindu-se la suspendările temporare aplicate de ANPC. Acesta a precizat că astfel de decizii sunt măsuri complementare ale unor sancțiuni, care „nu au pertinența juridică de a fi aplicate în această manieră”.

În opinia sa, modul în care sunt desfășurate și prezentate controalele „a decredibilizat instituția”, reducând-o la „un teatru ieftin, trecut pe numele unei persoane fizice”.

Conflictul cu Piedone și mutarea forțată

Horia Constantinescu, care a demisionat de la conducerea ANPC în martie 2024 pentru a candida la Primăria Constanța, a rămas în instituție ca șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța. În luna iunie, însă, Cristian Popescu Piedone a dispus mutarea sa la Comisariatul Ialomița, decizie despre care Constantinescu a declarat: „Lăsați-mă să cred într-o teorie personală a conspirației. Se dorea să fiu departe de tot ce s-a întâmplat. Dar să lăsăm autoritățile să își spună cuvântul în urma cercetărilor cu caracter penal”.

Declarația vine în contextul în care, marți, procurorii DNA au efectuat percheziții în județele Ilfov și Prahova, inclusiv la locuința lui Cristian Popescu Piedone.

„Primesc informații de la operatorii economici din județul pe care l-am coordonat timp de 8 ani și mi-au spus că de fapt se pune presiune pentru a fi, nu știu, alte înțelegeri în spatele cortinelor. Să vedem dacă despre asta este vorba”, a mai spus el.

„Noi nu suntem aici să distrugem afaceri”

Constantinescu a mai subliniat că abordarea ANPC ar trebui să fie una echilibrată și bazată pe realitate, nu pe spectacole publice. „Sunt cazuri în care remedierea poate fi făcută chiar imediat. Noi nu suntem aici să distrugem afaceri, nu suntem aici ca pentru lucruri minore să luăm măsuri draconice”, a afirmat el.

Acesta a amintit exemplul unei locații din Costinești, închisă cu mare tam-tam, dar redeschisă în aceeași zi, „pentru că abaterile erau mult mai mici” decât cele prezentate public. „Nu poți să distrugi o afacere și să o expui linșajului mediatic doar pentru a-ți construi o personalitate de făcător al dreptății, care, iată, că de fapt ridică acum niște suspiciuni temeinice”, a concluzionat fostul șef al ANPC.

Sursa foto: Facebook Horia Constantinescu


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
drmax.ro/
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine