Hoțul de biciclete din Micălaca, reținut pentru 24 de ore

Local 09.06.2021 0 comentarii

Polițiștii Secției 2 Micălaca, împreună cu cei ai Biroului de Investigații Criminale au identificat un arădean de 34 de ani, bănuit de furtul mai multor biciclete de pe raza municipiului. Din cercetări a reieșit că bărbatul ar fi sustras o bicicletă prin forțarea ușii rastelului unui bloc de pe Calea Iuliu Maniu, în dimineața zilei de 1 iunie. În noaptea de 6/7 iunie, ar mai fi sustras două biciclete din rastelul unui bloc de pe Bulevardul Gheorghe Magheru, și în dimineața zilei de 7 iunie o alta, din rastelul unui bloc din aceeași zonă.

Bicicletele, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, au fost recuperate și returnate proprietarilor, bărbatul fiind cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Sursa: arq.ro

Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine