Stire 30.08.2026 ⋅ 0 comentarii
Un incendiu a izbucnit la o casă din localitatea Felnac, județul Arad, iar pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în jurul orei 03:00. Focul se manifesta pe o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au acționat și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Felnac.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului locuinței și în trei încăperi.
După o intervenție susținută, pompierii au localizat și stins incendiul în limitele găsite. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric, cauzat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător față de materialele combustibile.
Pompierii militari arădeni reamintesc măsurile de prevenire: nu se utilizează aparate electrice, cabluri, prize, întrerupătoare sau dispozitive de protecție defecte ori improvizate; nu se lasă nesupravegheate aparatele electrice aflate sub tensiune, precum fierul de călcat, radiatorul, reșoul, lampa sau televizorul; aparatura electrocasnică se instalează și se utilizează respectând indicațiile producătorului menționate în prospectul produsului. De asemenea, cordoanele de legătură ale aparatelor electrice trebuie verificate periodic și înlocuite dacă sunt uzate, iar suprasolicitarea prizelor trebuie evitată.
Sursa: TvArad