Individ recalcitrant încătușat de Poliția Locală; a încercat să se arunce în fața mașinilor; cu ce alte cazuri similare s-au confruntat polițiștii

Stire 11.04.2024 0 comentarii


În ultimele zile, echipajele de ordine publică ale Direcției Generale Poliția Locală Arad au apelat  de mai multe ori la Serviciul de Ambulanță după interacțiunile cu persoane fără adăpost, în cadrul intervențiilor la care le-a fost solicitată prezența de către cetățeni.

„Astfel, o primă semnalare, transmisă inițial prin Dispeceratul Poliției Locale, indica prezența în zona stației de tramvai de la Piața Obor, a unui individ recalcitrant, care deranja călătorii în tramvai, adresându-le injurii. Polițiștii locali au fost nevoiți să încătușeze bărbatul, care, după ce a fost coborât din tramvai a încercat să se arunce în fața mașinilor aflate în mers, în zona respectivă. F.O., în vârstă de 42 de ani, cu domiciliul în județul Brașov, a fost calmat abia după internarea la Secția de Psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Prezența ambulanței, a fost solicitată de polițiștii locali, de asemenea, în situația unei persoane de sex feminin, căzută pe trotuar pe Calea Aurel Vlaicu, aflată în stare de inconștiență, respectiv în cazul unui bărbat care și-a pierdut memoria și a căzut pe stradă, pe Aleea Amara. Atât C.T., în vârstă de 41 de ani, cât și C.A., de 46 de ani, domiciliați în municipiul Arad, au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Toți cei menționați prezentau indicii ale consumului de substanțe toxice psihoactive, psihotrope ori a băuturilor alcoolice”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine