Stire 05.09.2025 ⋅ 0 comentarii
Instituțiile de învățământ special și incluziv din județul Arad sunt pregătite pentru începerea noului an școlar. Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu unitățile de învățământ și cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE), susține procesul educațional, astfel încât elevii să beneficieze de cele mai bune condiții de școlarizare.
„Împreună cu directorii școlilor, am alocat sumele necesare pentru realizarea intervențiilor necesare și astfel am răspuns solicitărilor primite, astfel încât procesul de învățare să se realizeze, din punct de vedere al infrastructurii, la standarde de calitate. Investițiile vor ajunge la peste 1300 de elevi, care învață în școlile aflate în subordinea CJA”, a declarat Pero Tamás, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.
CJRAE Arad își începe activitatea în acest an școlar cu o configurație nouă. Profesorilor consilieri școlari (85 norme), profesorilor logopezi (44 norme), mediatorilor școlari (2,5 norme) și asistenților sociali (2 norme) li s-au adăugat profesorii itineranți și de sprijin (56 norme). „Suntem aproape de elevi și părinți, de cadrele didactice, astfel încât orice școlar să beneficieze de o dezvoltare intelectuală, emoțională și psihologică optimă. Și anul acesta suntem la datorie, suntem pregătiți și intervenim acolo unde este necesar și ori de câte ori este nevoie”, a declarat Svetlana Zagorka Milencovici, directorul CJRAE Arad.
La Liceul Tehnic „Sava Brancovici” din Ineu, directorul Ioan Nicodim este pregătit pentru începerea noului an școlar. Aici vor învăța 110 copii în învățământul special și 610 în învățământul public, inclusiv liceal și seral, într-un singur schimb. „Spațiul este pregătit, avem două clădiri reabilitate integral, procesul de învățământ se va desfășura în condiții bune. Avem în derulare și lucrările de reabilitare a unui alt corp de clădire, pe care se montează rigips ignifug, pentru obținerea autorizației de la ISU. Șantierul este separat de circuitele școlare. Vom avea festivitate de deschidere pentru părinți și copii. Îi așteptăm luni, la ora 10.00, cu drag”, a declarat Ioan Nicodim.
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă va începe anul școlar cu 292 de copii, grupați în 36 de clase. „Școala corespunde tuturor cererilor, procesul de învățământ se va desfășura în condiții optime. Festivitatea de deschidere va avea loc luni, la ora 10.00, după care vom intra în program cu copiii, care abia așteaptă să vină la școală”, a precizat Olimpia Piroș, directorul CSEI.
Liceul Special „Sfânta Maria” Arad este pregătit din toate punctele de vedere pentru începerea noului an școlar. Lucrările de renovare desfășurate pe parcursul verii au fost finalizate, astfel încât spațiile în care se vor desfășura activitățile școlare și extrașcolare sunt curate, primitoare, modernizate. „Cadrele didactice își așteaptă cu emoție și bucurie elevii. Pentru anul școlar 2025-2026 vom funcționa în 35 de clase, cu 260 de copii, și vom acorda asistență educațională pentru 155 de elevi din penitenciar”, a declarat Maria Porușnicu, directorul liceului.
Foto: Arhiva
Sursa: ARQ