Stire 11.03.2026 ⋅ 0 comentarii
Tensiunile din Orientul Mijlociu se amplifică după ce au apărut informații potrivit cărora Iranul ar fi început să mineze Strâmtoarea Ormuz, unul dintre cele mai importante culoare maritime pentru transportul global de petrol.
În acest context, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a transmis un avertisment extrem de dur către Teheran.
Mesajul a fost publicat pe platforma sa de socializare, Truth Social, unde liderul american a cerut ca orice eventuale mine maritime să fie îndepărtate imediat, avertizând asupra unor consecințe militare fără precedent.
În postarea publicată pe Truth Social, Donald Trump a transmis următorul mesaj:
„Dacă Iranul a plasat mine în Strâmtoarea Ormuz, iar noi nu avem rapoarte că ar fi făcut acest lucru, vrem ca ele să fie îndepărtate IMEDIAT! Dacă, din orice motiv, au fost plasate mine și nu sunt eliminate de îndată, consecințele militare pentru Iran vor fi la un nivel nemaivăzut până acum. Dacă, pe de altă parte, vor elimina ceea ce ar fi putut fi plasat, va fi un pas uriaș în direcția corectă! În plus, folosim aceeași tehnologie și aceleași capabilități de rachete folosite împotriva traficanților de droguri pentru a elimina permanent orice barcă sau navă care încearcă să mineze Strâmtoarea Ormuz. Vor fi tratate rapid și violent. FIȚI AVERTIZAȚI! Președintele DONALD J. TRUMP.”
Sursa: ARQ