Stire 10.08.2026 ⋅ 0 comentarii
Cea mai nouă creșă din România, și una dintre cele mai moderne, a fost inaugurată astăzi, la Fântânele, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, a primarului comunei Fântânele, Nicolae Dolha, și a președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Noua unitate de educație timpurie are o capacitate de 70 de locuri și a fost realizată printr-o investiție de aproximativ 15 milioane de lei, finanțată de Guvernul României, prin Programul „Sfânta Ana”.
Creșa oferă condiții moderne pentru copii și personalul didactic, fiind prevăzută cu șapte dormitoare, patru camere de joacă spațioase, vestiare și grupuri sanitare adaptate vârstei copiilor. Clădirea include, de asemenea, un cabinet medical, bucătărie, spălătorie, călcătorie și o zonă multifuncțională destinată activităților educative și servirii mesei. Construcția respectă cele mai noi standarde privind eficiența energetică, fiind echipată cu panouri fotovoltaice, astfel încât consumul de energie este aproape de zero.
Consiliul Județean Arad a contribuit la realizarea investiției prin asigurarea finanțării infrastructurii de utilități necesare funcționării obiectivului. Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a subliniat că investițiile în educație reprezintă una dintre cele mai importante direcții de dezvoltare ale județului.
„Prin această investiție, comuna Fântânele se transformă și într-un centru zonal pentru educație timpurie, fiindcă va atrage copii din toată zona, nu strict din Fântânele. Astăzi, cei mai mulți părinți lucrează și au nevoie de locuri sigure, moderne și bine organizate în care copiii lor să fie îngrijiți și să beneficieze de cele mai bune condiții. O astfel de investiție îi ajută pe părinți să revină mai repede în activitate, să își continue cariera și contribuie, în același timp, la bunăstarea familiei. În județul Arad, unde economia are nevoie de oameni și fiecare angajat contează, astfel de investiții au și o importantă componentă economică și socială”, a declarat Iustin Cionca.
La rândul său, primarul comunei Fântânele, Nicolae Dolha, a evidențiat importanța investiției pentru dezvoltarea localității și pentru sprijinirea tinerelor familii. „Astăzi trăim un moment deosebit pentru comuna Fântânele. Inaugurăm această creșă nouă și modernă, un proiect pe care ni l-am dorit și pentru care s-a muncit cu seriozitate, cu răbdare și, mai ales, cu convingerea că viitorul unei comunități se construiește începând cu grija pe care o acordăm copiilor. Știm cu toții cât de important este pentru familiile tinere să aibă sprijinul comunității atunci când își construiesc viitorul profesional și familial. Pentru părinți, accesul la servicii de educație și îngrijire de calitate înseamnă mai multă siguranță, mai multă încredere și posibilitatea de a-și continua parcursul profesional știind că cei mici se află într-un loc potrivit, în care sunt îngrijiți și încurajați să se dezvolte. Prin această investiție facem un pas concret pentru susținerea familiilor tinere și pentru viitorul comunei Fântânele. Creăm un spațiu sigur, modern și prietenos, în care copiii să poată crește frumos, să descopere lumea, să învețe și să își formeze, încă de la început, încrederea de care vor avea nevoie în viață. Copiii sunt cea mai importantă parte a viitorului unei comunități, iar ei merită cele mai bune condiții pentru a se dezvolta armonios și pentru a porni cu încredere pe propriul drum. Din acest motiv, am considerat întotdeauna că investiția în educație și în infrastructura destinată copiilor trebuie să fie una dintre prioritățile administrației locale. O creșă înseamnă, în fond, mult mai mult decât o clădire nouă. Înseamnă sprijin pentru părinți, încredere pentru familii și o șansă în plus pentru copii. Înseamnă că o comunitate se gândește la viitor și are responsabilitatea de a-l pregăti încă de astăzi.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei investiții: celor care au susținut proiectul, celor care au muncit pentru ca el să devină realitate, echipei din administrația locală, proiectanților, constructorilor și tuturor celor care, într-un fel sau altul, au pus umărul la finalizarea acestei creșe. Le mulțumesc, de asemenea, părinților și locuitorilor comunei pentru încrederea acordată și pentru faptul că ne amintesc, prin nevoile și așteptările lor, pentru cine și pentru ce construim. Astăzi deschidem ușile acestei creșe, dar, în același timp, deschidem o nouă perspectivă pentru familiile din Fântânele. Sper ca aici să fie cât mai mulți copii fericiți, să fie multă lumină, multă bucurie și, mai ales, începuturi frumoase. Să ne bucurăm împreună de această realizare și să continuăm să construim, cu aceeași responsabilitate, o comună în care copiii să își dorească să crească, iar familiile tinere să își dorească să rămână”, a declarat Nicolae Dolha, primarul comunei Fântânele.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a subliniat rolul Programului „Sfânta Ana” în extinderea rețelei naționale de creșe moderne. „ Acest program a adus două modificări substanțiale și pe partea de funcționare, pentru că în momentul în care a pornit programul, în 2022, Guvernul a schimbat finanțarea creșelor din întreaga țară, nu numai pentru creșele nou construite, pentru întreg sistemul antepreșcolar. Dacă până atunci cheltuielile de funcționare erau în sarcina autorităților locale, astăzi toate aceste cheltuieli sunt suportate de la bugetul Ministerului Educației. Creșa din Fântânele este a 99 unitate finalizată la nivel de țară și treia din județul Arad, după cele din Pâncota și Nădlac. La nivelul întregului județ, acest program guvernamental include 8 creșe aprobate, care vor genera 510 noi locuri de muncă. La Fântânele, creșa va aduce 25 de noi locuri de muncă.”, a precizat ministrul.
În acest context, ministrul Cseke Attila a menționat că, până la sfârșitul lunii august, în România vor fi finalizate lucrările de construire a 110 creșe, prin acest program, astfel că obiectivul asumat prin PNRR va fi îndeplinit.
Program extins cuprinde 246 de astfel de obiective în toate județele țării. Proiectul a fost conceput ca un răspuns concret la cea mai mare provocare cu care se confruntă România astăzi — lipsa unităților școlare destinate copiilor cu vârste între 0 și 3 ani. Noua creșă din Fântânele reprezintă încă un exemplu al colaborării eficiente dintre administrația locală, Consiliul Județean Arad și Guvernul României, în beneficiul comunităților locale și al celor mai tineri membri ai acestora.
Niciodată în istoria sistemului de învățământ arădean nu s-au realizat investiții atât de consistente în infrastructura școlară și preșcolară precum în ultimii ani. Modernizăm creșe, grădinițe, școli, dotăm unitățile de învățământ și dezvoltăm servicii de educație timpurie. Aceste investiții nu se opresc aici. Noua creșă de la Fântânele răspunde unei nevoi reale a familiilor tinere.
Sursa: Arq