Liceul Naţional de Informatică în stare de şoc: unul dintre membrii echipei de robotică Delta Force a murit într-un accident petrecut la Timişoara

Stire 23.02.2023 0 comentarii


Un membru al echipei de robotică Delta Force din Arad, campioană mondială în 2022, a decedat în accidentul care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în Timişoara, a confirmat, pentru Agerpres, mentorul echipei, Corina Botoşan, scrie hotnews.ro.

Conform sursei citate, Dănuţ Tol a decedat "într-un tragic accident", iar vestea a şocat toată echipa de robotică din Arad.

Dănuţ era membru Delta Force de când era elev în clasa a IX-a. El a plecat la Timişoara la studii, unde era student în primul an la Politehnică, coleg cu Octavian Dragoş-Botoşan, fondatorul echipei campioane de robotică a Liceului Naţional de Informatică Arad.

Două persoane şi-au pierdut viaţa în noaptea de miercuri spre joi, în Timişoara, într-un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială de transport public, în care se aflau, în total, nouă oameni. 

Deşi Dănuţ Ţol nu mai era elev al prestigiosului liceu arădean, foştii colegi de şcoală şi profesori sunt şocaţi de cele întâmplate.

Intraţi AICI pentru detalii.

Conform pressalert.ro, un șofer de 18 ani a pierdut controlul mașinii la intrarea în pasaj, s-a izbit de zidul interior și a fost proiectat apoi într-un camion care circula pe sens opus. Alți doi tineri din interiorul autoturismului, ambii în vârstă de doar 19 ani, au decedat. De asemenea, șoferul și un alt pasager, un bărbat în vârstă de 20 de ani, au fost răniți. Salvatorii ajunși la fața locului s-au confruntat cu o imagine groaznică, mașina implicată în accident fiind distrusă aproape complet, după cum se vede și în filmarea unui martor.

Intraţi AICI pentru detalii.

Sursa foto: Imagine captură INFO TRAFIC JUD. TIMIS / Facebook via pressalert.ro

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine