Mesaje de mulțumire pentru militarii din garda de onoare a Batalionului 191 Infanterie ,,Colonel Radu Golescu”.

Stire 02.12.2021 0 comentarii

Cu ocazia Zilei Naționale a României care a fost marcată în orașul Arad cu o ceremonie militară și religioasa, Clubul Leo Maris Arad a avut inițiativa să transmită militarilor participanți la ceremonie o scrisoare de mulțumire pentru serviciul lor în slujba Patriei. 

Nu mai puțin de 20 de tineri, membri și aspiranți ai Clubului Leo Maris Arad, prezenți în Parcul Eminescu înainte de începerea ceremoniei oficiale, au distribuit câte o scrisoare de mulțumire și apreciere fiecărui militar din garda de onoare a Batalionului 191 Infanterie ,,Colonel Radu Golescu”.

Mesajul scrisorii pentru oamenii în uniformă cuprinde aprecierea și gândurile bune pentru cei care veghează în permanență asupra siguranței poporului român și a pământului sfânt românesc.

„Prin această scrisoare am vrut ca militarii din orașul nostru să știe că și noi suntem alături de ei la bine și la greu, celebrând ziua națională a României”, a declarat Radu Creniceanu, director de proiect al Clubului Leo Maris Arad. 

 

 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine