Stire 24.08.2026 ⋅ 0 comentarii
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat un bărbat cu o sticlă de bere, în apropierea unui bar de pe strada Cocorilor din municipiul Arad. Incidentul a avut loc în seara zilei de 21 august.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, agresiunea s-ar fi produs în jurul orei 18:10, pe fondul unor discuții contradictorii.
Victima a suferit leziuni traumatice pentru care medicii au stabilit un necesar de 5-6 zile de îngrijiri medicale.
Anchetatorii susțin că, prin actele de violență, tânărul a tulburat ordinea și liniștea publică, provocând o stare de temere și nesiguranță în rândul persoanelor aflate în zonă.
Era deja sub supraveghere pentru o faptă similară
Potrivit procurorilor, în cursul anului 2026, față de minor fusese dispusă o măsură educativă neprivativă de libertate, respectiv supravegherea pe o perioadă de șase luni, tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de lovire sau alte violențe.
În 22 august, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă. Propunerea a fost admisă, iar pe numele adolescentului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru ... vezi mai mult
Sursa: HotarNews