Muncă la negru la una la una dintre benzinăriile din Arad; ce amenzi au aplicat inspectorii ITM

Local 18.03.2022 0 comentarii


Inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad au desfășurat controale, între 10 şi 16 martie, la angajatorii care desfășoară activități în stațiile de distribuție a carburanților auto, situate pe raza județului.

„Acțiunea s-a desfășurat la nivel național, sub directa coordonare a Inspecției Muncii și a avut ca obiectiv principal verificarea modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor, verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește încheierea, modificarea, suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii din acest domeniu și în egală măsură eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea acestora”, transmit reprezentanţii ITM Arad.

Aceştia susin că în condiţiile în care principalele riscuri în domeniul securității și sănătății în muncă pentru stațiile de distribuție a carburanților auto sunt legate de activitățile de comercializare a diferitelor sortimente de benzină, motorină și gaz petrolier lichefiat (GPL), precum și a buteliilor cu gaz petrolier lichefiat pentru utilizare casnică, s-a insistat asupra importanței și necesității respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă, atât de către angajatori cât și de către lucrătorii din acest domeniu, măsură imperios necesară pentru a elimina producerea de evenimente care să pună în pericol sănătatea și integritatea fizică a angajaților sau chiar a clienților.

„În cele șapte zile de control au fost verificate peste 400 de contracte individuale de muncă, la un agent economic fiind depistat un lucrător care presta «muncă la negru», astfel că sancțiunea aplicată a fost în cuantum de 20.000 lei.

Au fost trasate peste 95 de măsuri de intrare în legalitate, cu termene scurte de realizare iar pentru încălcările grave ale legii au fost aplicate amenzi contravenționale, cuantumul total al acestora însumând 66.000 lei.

Cele mai multe neconformități au vizat neacordarea drepturilor salariaților astfel cum sunt prevăzute de lege, de contractul individual de muncă sau de contractul colectiv de muncă, neacordarea repausului de 24 de ore pentru angajații care prestează activitate în ture de 12 ore, lipsa acordului scris al angajatului pentru a presta muncă suplimentară, lipsa evidenței orelor de muncă prestate de către angajați, la un angajator nefiind inițiată negocierea colectivă conform Legii nr. 62 / 2011, deși avea această obligație”, mai susţin reprezentanţii ITM.

În ceea ce privește protecția muncii, la unii angajatori s-a constatat lipsa semnalizărilor și a marcajelor pe căile de acces și de circulație menite să asigure prevenirea producerii accidentelor, neactualizarea documentelor pentru prevenirea producerii exploziilor sau chiar a autorizării din punct de vedere a securității și sănătății muncii.

„Făcând o sinteză a acestei acțiuni de control se desprinde încă o dată concluzia că respectarea drepturilor salariaților, asigurarea unui mediu de muncă sănătos fără pericol de accidente sau boli profesionale și nu în ultimul rând îndeplinirea de către angajați a obligațiilor pe care le au, asigură «plus valoare» rezultatelor muncii prestate”, mai spun cei de la ITM.

Sursa foto: ITM Arad

 


 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine