Noul spital de boli infecţioase, construit de CJA, va costa patru milioane de euro

Local 19.02.2021 0 comentarii

Un nou spital de boli infecţioase va fi construit de Consiliul Judeţean (CJ) Arad, cu fonduri locale şi europene, valoarea lucrării fiind estimată la patru milioane de euro.

Preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, a prezentat, joi, fotografii cu viitorul Spital de Boli Infecţioase Adulţi, imaginile fiind preluate din proiectul tehnic, care este în curs de finalizare.

"Valoarea investiţiei este de aproximativ patru milioane de euro. Construim noul spital în curtea Spitalului Judeţean, pe locul fostelor magazii. În această perioadă se finalizează proiectul tehnic şi urmează să scoatem la licitaţie executarea lucrării. Spitalul va avea între 42-50 de paturi şi va fi dotat cu echipamente noi. Va asigura circuitele medicale conform celor mai recente reglementări europene", a declarat Cionca.

Conform proiectului, clădirea va avea patru niveluri, respectiv trei etaje şi o zonă de parter pentru primirea şi trierea pacienţilor.

Aproximativ jumătate din valoarea construirii spitalului va fi finanţată de Consiliul Judeţean, iar restul sumei a fost obţinută din fonduri europene.

Anual, la actuala secţie de boli infecţioase a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad sunt aproximativ 1.500 de cazuri de spitalizare continuă, 300 de cazuri de spitalizare de zi şi 3.000 de consultaţii în ambulatoriu şi serviciul de gardă, în timp ce numărul estimat al pacienţilor pentru compartimentul HIV/SIDA este de 250 de cazuri de spitalizare continuă şi 2.500 de cazuri de spitalizare de zi.

CJ Arad a mai construit un spital de la zero, Spitalul TBC, care de la începutul pandemiei a devenit spital COVID-19. În prezent, mai sunt în derulare trei proiecte de spitale noi, respectiv de psihiatrie (la Căpâlnaş), de oncologie (în municipiul Arad) şi un complex matern-pediatrie (în municipiu). Toate aceste patru spitale vor fi subordonate SCJU, aflat sub autoritatea CJ Arad.

De asemenea, CJ Arad derulează două proiecte prin care vor fi extinse Unitatea de Primire Urgenţe şi Ambulatoriul Spitalului Judeţean. 

Sursa: Agerpres

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine