O fostă mină de sare din Maramureș s-a surpat populația din zonă, evacuată de urgență

Stire 23.07.2025 0 comentarii


O veche mină de sare din localitatea Coștiui s-a prăbușit. Mai multe familii care locuiesc în casele din apropiere au fost evacuate.

Craterul format are aproximativ 30 de metri și o adâncime de 15 metri. În interiorul acestuia este vizibilă o galerie minieră veche, care avea rolul de acces în mină. 

Cedarea terenului a afectat parțial o gospodărie și anexele acesteia, dar și pomii fructiferi plantați în apropiere.

Ca măsură de siguranță, autoritățile au evacuat preventiv șapte persoane din cinci case aflate în apropierea craterului. Acestea au fost cazate temporar la rude. 

Circulația a fost restricționată și au fost stabilite rute ocolitoare.

"Am fost anunțat telefonic de o cetățeană și de un cetățean că au auzit o bubuitură foarte mare și s-a cutremurat terenul de sub casa lor", spune Semeniuc Alexa,  primarul comunei Rona de Sus.

Zona afectată este monitorizată permanent de autoritățile locale și de poliție. La fața locului a fost trimisă și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri din Sighetu Marmației. 

Sursa: realitatea.net


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
drmax.ro/
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine