O serată despre cum se poate în Arad. Despre geniu, sacrificiu și împlinire.

Local 26.01.2023 0 comentarii

Despre lucruri care merita spuse, cunoscute și vazute
Sălile Sufrageriei Aradene s-au dovedit neîncăpătoare la serata noastră de miercuri, 25 ianuarie 2023, iar asta arata că tema propusă, prin generozitatea ei, a adus laolaltă prieteni mai vechi și mai noi ai Sufrageriei Arădene. Și ce poate fi mai atractiv - că să evităm emfaza lui "înălțător" - decât să înțelegi cum determinarea unor oameni -arădeni și ei, a făcut că multe dintre zonele publice ale orașului sa primească o nouă înfățișare. Una care bucura și ochiul, dar și mintea fiecăruia. Parcul Bujor Buda din fata hotel Continental, Esplanada, monumentul unirii de pe Calea Romanilor și, mai recent squarul Sever Frentiu din spatele Tribunalului sunt tot atâtea proiecte în care invitații noștri de ieri au reușit, cu stăruință și dedicare, să ofere înfățișări noi.Totul cu respect pentru peisagistică și într-o simbolistică ce ține seama de trecutul și prezentul și chiar viitorul Aradului. Pentru că materialele nobe și geniul artistic dăinuie. Ei au reușit să arate, așa cum s-a spus în prologul seratei, CUM SE POATE in Arad. A mai fost și despre Camil Păcurar - tânărul sculptor arădean care duce pe umeri moștenirea artei de la ilustrului său tată, despre Roxana Ocoș, o tânără arhitectă  cu un suflet imens și o determinare pe măsură și, nu in ultimul rând, "sufletul și motorul" acestor întâmplări fericite, Ciprian Cristea, cela care conduce Asociația Rubio. S-a vorbit cu multă sinceritate și emoție despre  etape, experiențe insolite, surprize...o bucurie de seratâ pe care nu puteam să o încheiem decât cu câteva inspirat de binevenite versuri ale lui Horațiu, din poemul Lui Mecena. Pentru că cei care au fost MECENA acestor proiecte merită și ei, cu asupra de măsura, aprecierea și respectul arădenilor.Si ne referim aici la  Aptiv și Zinon, companii conduse de oameni care înțeleg și iubesc Aradul. Iată cum , inițiativa privată a a reușit să coopteze interesul administrației locale și să demonstreze că societatea civilă poate face enorm, atunci când e încurajată și lăsată să producă valoare. Mulțumim invitaților pentru că ne-au împărtășit din extraordinară lor odisee și prietenilor Sufrageriei prezenți într-un număr atât de frumos.  
....Un monument cladi-am mai trainic decât bronzul,
Mai 'nalt decât oricare regească piramidă.
 Nici ploaia care sapă încet n-o să-l răzbească, 
Nici Aquilonul aprig n-o să-l darâme, cum, 
Nici șirul fără număr al anilor sau goana
Necontenită-a vremii...Nu voi muri cu totul....[...]. (Horațiu - Lui Mecena).


Sufrageria Arădeană
www.sufrageriaaradeana.ro

 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine