Stire 22.08.2026 ⋅ 0 comentarii
Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara au desfășurat, în perioada 18-21 august 2026, o acțiune de amploare pentru verificarea legalității transporturilor rutiere și feroviare de mărfuri în județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.
Acțiunea a fost coordonată de Biroul de Investigare a Fraudelor și s-a desfășurat cu efective mărite. Verificările au vizat atât zona trecerilor la nivel cu calea ferată, cât și stațiile și triajele în care staționează trenurile de marfă aparținând operatorilor publici sau privați de transport feroviar.
La activități au participat polițiști din structurile de poliție transporturi, precum și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control: inspectori antifraudă, inspectori ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, inspectori ai Gărzii Forestiere și specialiști ai Autorității de Siguranță Feroviară Română.
În urma verificărilor efectuate în cele patru județe, polițiștii au legitimat și verificat în bazele de date peste 620 de persoane și au controlat peste 490 de autovehicule, dintre care 244 destinate transportului de mărfuri. Au fost verificate, totodată, 17 trenuri de marfă, în stații și triaje.
PENTRU neregulile constatate, au fost aplicate 114 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 147.000 de lei. Polițiștii au reținut 7 certificate de înmatriculare și 3 permise de conducere, precum și un set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare. În urma verificărilor privind transportul de material lemnos, a fost dispusă confiscarea fizică și valorică a 13,3 metri cubi de material lemnos.
Potrivit reprezentanților poliției, acțiunile de acest tip urmăresc prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul transporturilor de mărfuri, precum și verificarea respectării legislației privind transportul rutier și feroviar, protecția mediului și transportul materialului lemnos.
Polițiștii și reprezentanții instituțiilor participante vor continua activitățile de verificare și control, în vederea identificării și sancționării situațiilor în care sunt încălcate prevederile legale.
Sursa: TvArad