Stire 25.08.2026 ⋅ 0 comentarii
Proba practică în poligon pentru obținerea permisului categoria B ar putea fi reintrodusă printr-un proiect legislativ aflat în dezbaterea Comisiei de Apărare din Senat. Proba fusese eliminată din traseul de evaluare în anul 2000, la mai bine de 25 de ani în urmă.
Inițiativa vine pe fondul unor critici repetate privind nivelul slab de pregătire al șoferilor noi, care, potrivit unor experți în siguranță rutieră, nu beneficiază în prezent de o instruire suficientă în ceea ce privește manevrele esențiale de conducere.
Conform proiectului de act normativ, proba în poligon ar urma să includă patru manevre fundamentale pentru siguranța și controlul vehiculului: plecarea din rampă, deplasarea în marșarier, parcarea laterală și întoarcerea în spațiu limitat. Aceste exerciții au fost parte integrantă a examenului auto până la eliminarea lor, cu impact direct asupra competențelor practice ale șoferilor care intră în trafic.
În prezent, instructorii auto sunt nevoiți să integreze exercițiile de manevră în traficul obișnuit, deseori pe străzi laterale sau în zone mai puțin circulate, ceea ce nu oferă condițiile optime pentru învățare.
În afară de reintroducerea poligonului ca probă de examinare pentru carnetul de șoferi, proiectul de lege propune și obligații pentru conducătorii trotinetelor, respectiv obligativitatea parcurgerii unui curs de legislație rutieră înainte de utilizarea acestora pe drumurile publice.
Inițiatorii încearcă și clarificarea zonelor interzise sau permise pentru trotinete, exceptând pistele, benzile sau culoarele special amenajate. Proiectul de modificare a legislației rutiere introduce și sancțiuni, prin includerea unor contravenții încadrate în clase de amenzi, însoțite de măsuri complementare de suspendare a dreptului de a conduce pentru abateri sau producerea de pagube materiale.
Proiectul de lege are termen pentru depunerea tuturor amendamentelor miercuri, 2 septembrie 2026, urmând să respecte circuitul legislativ.
Sursa: TvArad