Programul cu publicul la Tribunalul Arad, în perioada sărbătorilor de iarnă

Stire 14.12.2021 0 comentarii

În perioada săptămânilor aferente sărbătorilor de iarnă, respectiv, perioada 20 decembrie 2021 – 07 ianuarie 2022, compartimentele Tribunalului Arad şi Judecătoriei Arad care desfăşoară activităţi cu publicul, respectiv, Registratura şi Arhiva vor avea program cu publicul, de luni până vineri, între orele 08:30 – 10:30.

În aceeaşi perioadă, 20 decembrie 2021 – 07 ianuarie 2022, preluarea actelor pentru aplicarea apostilei se va efectua de luni până vineri, la  camera 38, parter, în intervalul orar 09:00 – 10:00, iar eliberarea actelor apostilate se va efectua de luni până vineri la ora 13:00.

Programul cu publicul în cadrul Biroului de informare şi relaţii publice este suspendat, urmând ca sesizările, cererile sau memoriile să fie transmise prin mijloace de comunicare alternative permise de lege, e-mail: tr-arad@just.ro, fax: 0257/251700,  respectiv prin poştă, persoanele interesate pot solicita informaţii şi telefonic, apelând  numerele de telefon: 0374/491086 – pentru Tribunalul Arad şi 0374/491087 – pentru Judecătoria Arad.

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine