Autorităţile locale ale municipiului se vor implica mai mult în îmbunătăţirea calităţii vieţii familiilor şi persoanelor din cadrul comunităţii romilor, în vederea creşterii gradului de integrare socială şi de conştientizare a nevoilor de bază în rândul acestora. În acest scop, consilierii municipali au adoptat o hotărâre referitoare la încheierea unui protocol pentru consolidarea capacităţii instituţionale şi dezvoltarea de parteneriate pentru îmbunătăţirea percepţiilor şi condiţiilor romilor.
Obiectivele protocolului sunt: elaborarea unui Plan de Acţiune Locală care vizează dezvoltarea socio-economică a comunităţii de etnie romă din localitate; realizarea unor politici de intervenţie locală adecvate pentru a răspunde eficient nevoilor exprimate de comunităţile de romi; participarea reprezentanţilor comunităţii rome în acţiunile pentru promovarea dezvoltării locale şi de întărire a dialogului multietnic; întocmirea unor fişe de proiect care să fie puse la dispoziţia tuturor celor interesaţi în vederea propunerii unor iniţiative care să conducă la incluziunea socio-economică a comunităţii de romi din localitate; desfăşurarea în parteneriat cu alte instituţii la nivel naţional, regional şi local, a unor campanii de promovare a diversităţii etnice şi de luptă împotriva tuturor formelor de discriminare şi organizarea unor întâlniri de lucru periodice pentru proiectarea şi optimizarea acţiunilor părţilor.
Sursa:
Informatia Aradului
Autor: N. B. ⋅
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului