Raport de activitate al Penitenciarului Arad pentru anul 2022

Stire 02.02.2023 0 comentarii


Luni, 30.01.2023, la sediul Penitenciarul Arad a avut loc prezentarea Raportului de activitate pe anul 2022, în cadrul căreia au fost evidențiate rezultatele instituționale, precum și provocările și prioritățile pentru anul 2023.

Raportul sintetic a fost prezentat de directorul unității, comisar de poliție penitenciară Elvis Ionuț DOBRESCU, concluziile privind activitatea de ansamblu a instituției în anul 2022 evidențiind rezultatele bune obținute de colectivul unității, în condițiile deficitului de personal existent (procentul de încadrare la finalul anului fiind de 81.50%).

Astfel, administrația penitenciarului a urmărit cu consecvență îmbunătățirea condițiilor de detenție în concordanță cu standardele europene, adoptarea și aplicarea normelor și recomandărilor prevăzute în documentele internaționale și în legislația națională, crearea de noi posibilități de implicare în activități lucrative, precum și prin diversificarea demersurilor  de reintegrare socială, în special în ceea ce privește formarea unor competențe și abilități  profesionale.

Recunoscând importanța educației, 106 persoane private de libertate au fost incluse la activități de instruire școlară aferente învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional, respectiv în Programul “A doua șansă” – nivel primar. De asemenea, o atenție deosebită a fost acordată dezvoltării unor abilități practice, care să permită reinserția pe piața muncii, prin organizarea unui curs de formare profesională la care au participat 11 deținute, precum și prin activități de informare, consiliere și mediere a muncii (127 participanți).

Un alt aspect notabil a fost faptul că, în cursul anului 2022, Penitenciarul Arad a reușit să crească cu 16% veniturile obținute prin munca prestată de deținuți pentru diverși operatori economici, fondul total de venituri obținut și facturat fiind în valoare de 7.704.559,09 lei (echivalentul a 1.561.905,99 euro).          

Administrația penitenciarului manifestă un interes crescut pentru atragerea de noi beneficiari ai forței de muncă, acesta fiind și unul din principalele obiective ale anului 2023.

De asemenea, a fost evidențiată activitatea Structurii de învățământ Arad, care asigură școlarizarea unui număr de 60 de elevi admiși la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, în anul școlar 2022-2023.

La capitolul dificultăți s-a evidențiat menținerea ridicată și în 2022 a numărului de deținuți cu boli cornice, în special în ceea ce privește persoanele cu diagnostic psihiatric, care reprezintă aproximativ 34% din efectivul mediu de 1272 de persoane custodiate, aspect care a adăugat o presiune semnificativă, prin problemele prezentate, din punct de vedere medical, psihologic și al siguranței locului de deținere.

O altă provocare a fost creșterea prețurilor la utilități, alimente și combustibil, care a antrenat cheltuieli cu 30,68% mai mari față de anul 2021.

Printre principalele obiective stabilite pentru anului 2023 se regăsește continuarea procesului de dezvoltare a infrastructurii Penitenciarului Arad și diversificarea demersurilor de reintegrare socială, precum și întărirea culturii organizaționale și creșterea nivelului de pregătire profesională a polițiștilor de penitenciare

În concluzie se poate afirma că, în anul 2022, eforturile întregului personal și buna colaborare au permis implementarea proiectelor sistemice şi a inițiativelor strategice asumate, în special în ceea ce privește rolul custodial și de sprijinire a procesului de reinserție socială, proces care va continua și în anul 2023.

Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe domnul comisar șef de poliţie penitenciară Ionel IOVESCU, tel: 0257 212661, fax 0257 280584, tel. mobil: 0726289692,      e-mail: ionel.iovescu@anp.gov.ro.

 

   Comisar de poliţie penitenciară

Elvis DOBRESCU

Director Penitenciarul Arad

Comisar șef de poliţie penitenciară

Ionel IOVESCU

Purtător de cuvânt

Penitenciarul Arad


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine