Restricţii rutiere pe drumul Socodor-Nădab

Stire 27.09.2023 0 comentarii


Consiliul Județean își protejează preventiv investițiile. Astfel, consilierii județeni au aprobat restricționarea tonajului, la 7,5 tone, pe drumul Socodor-Nădab, aflat în prezent în lucru, acest tronson fiind astfel destinat doar traficului ușor.

Apropierea începerii lucrărilor la drumul expres Arad-Oradea, ce va implica transportarea unei cantități foarte mari de materiale (balast, piatră), a fost principala cauză a impunerii acestor restricții de tonaj.

Instituirea restricției de circulație asupra drumului Socodor-Nădab asigură starea bună a acestuia (odată ce va fi finalizat), diminuarea costurilor de întreținere, cât și o circulație rutieră mai sigură.

„Inițial ne-am dorit ca acest drum să funcționeze ca și centură de sud-vest pentru Chișineu-Criș, adică scoaterea parțială a traficului greu și de tranzit din oraș. Odată cu demararea și înaintarea proiectului privind drumul expres Arad-Oradea, care va modifica semnificativ traseele și rutele din zonă, în special pentru traficul greu, am regândit această strategie și vom restricționa tonajul pe tronsonul Socodor-Nădab, pentru ca acesta să deservească doar autovehiculele și pe cei care au terenuri în zonă. Este o formă de prevenție, deoarece dorim să protejăm această investiție, după ce va fi finalizată. Prin deschiderea șantierului de la drumul expres, în zonă se va intensifica traficul greu, necesar transportului materialelor de construcție, în special piatră și balast”, a precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine