Românii din Ucraina denunţă un ”genocid cultural-lingvistic” împotriva lor

Național 16.07.2020 0 comentarii

Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina a adresat autorităţilor de la Bucureşti mai multe memorii în care reclamă încălcarea, de către autorităţile de la Kiev, a dreptului la educaţie în limba maternă acuzând ”un genocid cultural-lingvistic” şi remarcă faptul că acţiunile statului român în această perioadă au fost şi sunt ”mai mult decât modeste”, în condiţiile în care alte state, precum Ungaria şi Bulgaria, au încheiat acorduri cu Kievul pentru asigurarea respectării drepturilor propriilor comunităţi de pe teritoriul ucrainean.

 Ei consideră imperios necesar ca România să-şi revizuiască atitudinea faţă de comunitatea românească din Ucraina. Comunitatea românească s-a adresat în mai autorităţilor urcrainene, iar în luna iunie a scris comisiilor pentru românii din afara graniţelor şi comisiilor de politică externă din Parlament, preşedinţilor celor două Camere, premierului, ministrului de Externe şi au pregătit un document în care îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis o audienţă, reliterând de fapt cererea şi argumentele similare celor adresate în ianuarie şefului statului. 

”În discursul public din Ucraina s-a creat imaginea faptului că doar Ungaria, Polonia şi Rusia au de obiectat faţă de politica asimilaţionistă ucraineană, în timp ce România e mulţumită de ceea ce se întâmplă”, este argumentul românilor din Ucraina,

În scrisoarea adresată în 4 iunie preşedintelui Comisiei pentru comunităţile de români din afara ţării, Viorel Badea, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, ministrului de Externe,  preşedinţilor comisiilor de politică externă din cele două Camere Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina (CNRU) acuză ”preconizata fărâmiţare a comunităţii româneşti” prin reforma administrativ-teritorială în curs de desfăşurare şi ”viola... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine