Săptămâna Patimilor, Sfânta și Marea Luni. Vremea smochinelor

Național 13.04.2020 0 comentarii

”Ultimele zile din viața Mântuitorului sunt atât de pilduitoare și emoționante, încât pe drept cuvânt s-a spus că fiecare MINUT din acele zile reprezintă pentru omenire mai mult decât SECOLE de istorie și civilizație” (Grigorie T. Marcu- Procesul Mântuitorului)

Dintre perioadele cele mai însemnate din punct de vedere liturgic și duhovnicesc, mai pline de încărcătură emoțională și sfințitoare ale anului bisericesc, Săptămâna Patimilor se distinge într-un mod cu totul deosebit, pentru că trăirile acestor zile sunt fără putință de egalat. Este timpul fără de timp, în care retrăim, într-o înlănțuire logică și cronologică, momentele cele mai importante din viața Mântuitorului- cele legate de Patimile, Răstignirea și Învierea Sa.

Săptămâna Patimilor - Sfânta și Marea Luni, vremea smochinelor

În această primă zi din Săptămâna Mare ne este așezată înaintea sufletului și a minții Parabola smochinului neroditor:

”Iar a doua zi ieșind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Și văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă dacă va găsi ceva în el. Venind la el, n-a gasit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Și a zis Iisus smochinului: Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac" (Marcu 11, 12-14), iar Sfântul Evanghelist Matei ne spune că: "Îndată s-a uscat smochinul" (Matei 21, 19).

Domnul ”a flămânzit”. Și dacă această flămânzire nu este altceva decât veșnica Lui așteptare pentru a ne vedea roadele? Dacă astăzi, în prima zi din Săptămâna Patimilor ne face o neașteptată dar justificată cercetare pentru a vedea ”dacă va găsi ceva în el”?

Sufletul ca un smochin! Ce caută în smochinul sufletului nostru? Smochine/roade precum dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția.

Nu era vremea smochinelor, am putea spune! Însă la fel de lesne ne-am putea întreba ”când socotim a fi această vreme?”. Într-un veșnic bun început pus ”de mâine”, găsim vremea smochinelor a fi mereu potrivită unei bătrâneți pe care nu ne-o poate nimeni garanta.  

Și poate că, în contextul tulburărilor actuale provocate... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine