Sfânta Fotini Samarineanca, muceniţa cea luminătoare

După două milenii, cel puţin o dată pe an, lumea creştină aminteşte de cea care a vorbit cu Mesia lângă fântâna lui Iacov din cetatea Sihar, în Samaria.

”În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a așezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, Care eşti iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti Proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Și Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători Își dorește. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Știm că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata și s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva Aceasta este Hristos? Și au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţă veșnică, pentru ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Și mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Și mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii” (Ev. Ioan 4, 5-42)

Sfânta Muceniță Fotini, cea prăznuită astăzi, este, așadar, femeia samarineancă despre care povestește Evanghelistul Ioan că a vorbit cu Mântuitorul la puțul lui Iacov și a crezut în El. Iar după înălțarea Domnului la cer și după Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli, s-a botezat de către Sfinții Apostoli, împreună cu doi fii ai ei și cu cinci surori, urmând lor și propovăduind credința întru Hristos din loc în loc și din țară în țară, întorcând pe mulți slujitori de idoli de la păgânătate, făcându-i creștini.

În timpul prigonitorului Nero, Sfânta Fotinia, împreună cu fiul ei cel mai mic, se aflau în Cartagina și propovăduiau Evanghelia lui Hristos, iar  Victor, fiul ei cel mai mare, era ostaș în armata romană și fiindcă a făcut mari vitejii și biruințe în războiul pe care l-au avut romanii împotriva arabilor, împăratul Neron l-a făcut stratilat și voievod a toată Italia; și, neștiind că este creștin, l-a trimis să prigonească pe creștinii care se aflau acolo.

Auzind una ca aceasta, ducele Italiei l-a sfătuit să asculte de împărat și să îi chinuie pe creștini, chiar dacă el este unul dintre ei, zicându-i „Eu frate te sfătuiesc cele ce-ți sunt de folos, iar tu socotește ce vrei să faci”. După ce a zis aceasta, îndată a orbit și, căzând la pământ, a rămas mut de durerile cele cumplite ale ochilor. După trei zile de chin a strigat cu glas mare: „Unul este cu adevărat Dumnezeu, Dumnezeul creștinilor!” Iar Victor, intrând la dânsul, a zis: „Pentru ce ți-ai schimbat așa deodată părerea ta, o! Sebastiane?”. Ducele a zis către dânsul: „Căci mă cheamă Hristos la dânsul o! preadulcele meu Victor”. Deci îndată a învățat de la dânsul credința în Hristos și s-a botezat; apoi cum a ieșit din apa botezului, îndată și-a căpătat lumina ochilor și a preamărit pe Dumnezeu. Văzând ceilalți slujitori de idoli această preaslăvită minune, s-au înfricoșat ca să nu pătimească și ei, necrezând în Hristos, ceea ce a pătimit ducele, au alergat toți la Victor și, învățând credința în Hristos, s-au botezat.

Trecând puțină vreme, a ajuns vestea la Roma, până la urechile lui Nero, că Victor, stratilatul Italiei, și Sebastian, ducele, propovăduiesc ca Petru și Pavel și că ceilalți apostoli și aduc pe mulți păgâni la credința în Hristos; apoi că Fotini, mama stratilatului, împreună cu Iosi, un alt fiu al ei, au fost trimiși de dânsul în Cartagina să facă asemenea. Și a chemat împăratul la ei pe toți creștinii.

De aceea, Sfânta Fotini îndată a și pornit din Cartagina împreună cu mulțime de creștini și s-a dus la Roma; toată cetatea Romei, auzind-o propovăduind cu mare îndrăzneală pe Hristos, s-au tulburat, zicând: „Cine este aceasta care vine aici cu mulțime?”. Apoi a venit la Roma și Fotinos, fiul ei, împreună cu Sebastian ducele, fiind aduși de ostașii care fuseseră trimiși de împărat.

Dar Sfânta Fotini a apucat și a venit mai înaintea lui Neron, împreună cu Iosi fiul ei, și cu cealaltă mulțime. 

Văzându-i Neron i-a întrebat: „Pentru care pricină ați venit la noi?”. Sfânta a răspuns: „Am venit să te învățăm să crezi în Hristos”. 

Ajungând între timp din Italia Sebastian, ducele, și Victor, stratilatul, i-a chemat împăratul la el întrebându-i daca este adevărat ce a auzit despre ei, iar ei au răspuns: „Câte ai auzit despre noi, o! împărate, toate sunt adevărate”. 

Neron, uitându-se la dânșii sălbatic, le-a zis: „Vă lepădați de Hristos, ori voiți să muriți de moarte rea?”. Sfinții, ridicându-și ochii la cer, au zis: „Să nu fie vreodată, o! Hristoase, Împărate, ca să ne lepădăm de Tine și să ne despărțim de credința cea întru Tine și de dragostea Ta!”. 

Neron a întrebat: „Cum vă numiți voi?”. Sfânta Fotini a răspuns: „Eu m-am numit Fotinia de Iisus Hristos, Dumnezeul meu, iar surorile mele, cea dintâi care s-a născut după mine se numește Anatoli, a doua Fotos, a treia Fotis, a patra Paraschevi, a cincea Chiriachi; iar fiii mei, cel dintâi se numește Victor, care s-a numit de Domnul meu Fotinos, și cel de-al doilea, care este cu mine, se numește Iosi”. Neron a zis către dânșii: „Toți v-ați unit și v-ați învoit ca să fiți munciți pentru Nazarineanul și să muriți pentru El?” Sfânta Fotinia a răspuns: „Așa ne bucurăm noi toți, ne veselim și voim să murim pentru dragostea Lui”.

Atunci tiranul a poruncit să li se zdrobească încheieturile mâinilor cu ciocane de fier; iar slujitorii lui Neron, răpind pe sfinți, i-au dus la locul de tortură; și și-a întins fiecare mâinile, apoi au început să li le zdrobească cu ciocanele și, de la al treilea ceas din zi până la al șaselea, s-au schimbat de trei ori cei care îi băteau; iar mucenicii lui Hristos n-au simțit nicidecum muncirea lor, nici s-au zdrobit cât de puțin mâinile lor. 

Auzind aceasta, Neron s-a cutremurat de preaslăvită minune și a poruncit să li se taie mâinile. Dar, îndată slujitorii răpind pe Sfânta Fotinia, legându-i mâinile, au lovit de mai multe ori cu săbiile, deasupra pe nicovală, nereușind nimic; iar mai ales aceia care le loveau, au slăbit și au căzut ca niște morți. Dar sfânta a rămas nevătămată și mulțumea lui Dumnezeu, zicând: „Domnul îmi este ajutor și nu mă voi teme, de ce-mi va face mie omul”. 

Deci a început împăratul a se nedumeri și a gândi ce să facă să biruiască pe mucenici și să-i aducă la voia sa. De aceea a poruncit ca pe bărbați să-i bage într-o temniță întunecoasă, iar pe Sfânta Fotinia, împreună cu cele cinci surori ale ei, să le pună într-o cameră de aur, cu masă de aur, scaune de aur, bani mulți înaintea lor, podoabe de aur, îmbrăcăminte și brâie de aur. Apoi a poruncit și Domninei, fiica sa, să se ducă și ea în camera aceea cu toate roabele ei și să se unească cu sfintele, socotind deșertul la minte căci cu amăgiri ca acestea va întoarce și va răsturna credința lor. Căci poruncea sfintelor că, dacă se vor lepăda de credința în Hristos, le va da mângâiere, desfătare și o dragoste ca aceasta și le va dărui toate acelea ce se aflau în cameră și multe altele; apoi le va învrednici de mare dragoste și cinste. Dar s-a amăgit vicleanul, căci sfintele, ca niște cugetătoare de cele cerești, au defăimat toate acelea ca pe niște gunoaie și n-au voit nici măcar să se uite la ele.

Privind Sfânta Fotinia la fiica împăratului, Domnina, a zis către ea: „Bucură-te, mireasa Domnului meu!”. Iar Domnina a zis și ea către dânsa: „Bucură-te și tu, doamna mea, făclia lui Hristos!”. Auzind Sfânta Fotinia pe Domnina pomenind numele lui Hristos s-a bucurat foarte și a mulțumit lui Dumnezeu, a îmbrățișat-o și a sărutat-o. Apoi învățând-o credința lui Hristos, cum și pe cele 100 de roabe ale ei, le-a botezat pe toate; iar pe Domnina a numit-o Antusa. Și îndată fericită Antusa a poruncit Ștefanidei, celei mai mari peste 100 de roabe ale ei, să dea săracilor toate podoabele cele de aur și banii care se aflau în cămara de aur.

Nero, înștiințându-se de aceasta, a suspinat din adâncul inimii și mâniindu-se foarte, îndată a poruncit să ardă un cuptor șapte zile și să arunce într-însul pe Sfânta Fotinia și pe toți cei uniți cu dânsa, bărbați și femei; și făcând ostașii după porunca lui, au stat mucenicii trei zile în cuptor. După aceea, socotind tiranul că acum vor fi arși în cuptorul cel de foc, a poruncit să deschidă gura cuptorului și, dacă vor afla acolo oasele ucenicilor, să le arunce în râu. Și deschizând ostașii gura cuptorului, au aflat pe toți sfinții întregi și nevătămați, slăvind și binecuvântând pe Dumnezeu. Deci au rămas uimiți de preaslăvita minune că nu s-a apropiat focul de dânșii. Auzind aceasta, toți locuitorii cetății Roma s-au minunat, slăvind și ei pe Dumnezeu.

Dar tiranul, auzind de o minune ca aceasta, a poruncit să-i adape cu otrăvuri aducătoare de moarte. Deci a fost chemat Lambadie, vrăjitorul, care a pregătit otrăvurile, dând mai întâi otravă Sfintei Fotinia, care, luând-o, a zis către vrăjitor: „Nu se cădea nouă a lua această otravă a ta nicidecum, nici a o bea, fiindcă și tu ești necurat; dar pentru ca să cunoști tu, o! împărate, și tu, o! vrăjitorule, puterea Hristosului meu, iată, eu mai întâi o beau, în numele Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, și pe urmă o vor bea toți cei ce sunt împreună cu mine”. Bând toți mucenicii otrava, au rămas nevătămați, cu puterea lui Hristos, ca și cum n-ar fi băut nimic. Iar vrăjitorul, văzând toate acestea, s-a spăimântat și, căutând la Sfânta Fotinia, a zis: „Am pregătit o otravă puternică și de o veți bea și pe aceasta și, nu veți păți nimic, voi crede și eu în Dumnezeul vostru”. Și aducând-o, a dat-o lor și, bând-o, toți mucenicii au rămas nevătămați. Văzând vrăjitorul aceasta, a rămas uimit și îndată adunând toate cărțile sale vrăjitorești, le-a aruncat în foc și le-a ars; apoi, crezând în Hristos, s-a botezat, numindu-se din botez Teoclit. Iar împăratul, înștiințându-se de aceasta, a poruncit ostașilor și răpindu-l din mijlocul sfinților, l-au scos afară de zidurile cetății Roma și i-au tăiat capul cu sabia. Și așa, fericitul Teoclit, mai înainte decât ceilalți, a luat cununa muceniciei.

Multe și cumplite aveau să fie chinurile la care împăratul a poruncit a-i supune pe toți, însă Împăratul cel veșnic îi apăra de fiecare dată.

Atunci Nero cel fără de lege a poruncit să le taie venele tuturor sfinților, împreună cu ale marei mucenițe Fotinia. Și când ostașii le tăiau venele mucenicilor, ei batjocoreau și râdeau de împărat și de zeii lui, ca de niște neputincioși. Iar tiranul, văzând pe mărturisitori, că întru nimic nu socotesc muncile acestea, a porun... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății