Soluţie pentru Peda: câteva clase vor fi mutate pe Eminescu, în spaţiul UVVG, pentru a se renunţa la orele de după-amiază

Stire 15.09.2023 0 comentarii


Având în vedere spaţiul insuficient, o parte dintre elevii Colegiului Naţional „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” sunt nevoiţi să facă ore după-amiaza, ceea ce a stârnit nemulţumirea părinţilor, care alături de conducerea şcolii au început să facă demersuri pentru identificarea unei soluţii. Aceasta a fost găsită de Primărie, în urma unor discuţii purtate ieri, până seara, în trei, cu conducerea colegiului, dar şi cu conducerea Liceului „Aurel Vlaicu”, care funcţionează vizavi şi unde ar fi cele mai la îndemână spaţii. La final s-a ajuns la un compromis, având în vedere că la Vlaicu îşi desfăşoară orele şi elevii Liceului Penticostal.

Primarul Călin Bibarţ a venit în această dimineaţă în faţa presei însoţit de Sorin Haiduc, directorul Colegiului Naţional „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” şi Emanuela Leahu, directoarea Liceului „Aurel Vlaicu”. „Am avut o discuţie pătimaşă din partea părinţilor pentru a vedea cum se rezolvă problema. Cel mai la îndemână ar fi fost Aurel Vlaicu. După mai multe discuţii purtate, inclusiv aseară, am ajuns la o soluţie intermediară să fie toată lumea cel puţin parţial mulţumită”, a declarat primarul Călin Bibarţ. Acesta susţine că Liceul Penticostal, care funcţionează în momentul de faţă în clădirea Liceului „Aurel Vlaicu” urmează să se mute pe strada Labirint, atunci când Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad se va muta în vechiul sediu, care acum se află în reabilitare, moment în care clasele de la Pedagogic vor putea să folosească spaţiul de la Vlaicu. Până atunci, colegiul va putea folosi clădirea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” de pe strada Eminescu, unde şi-au desfăşurat orele, până în vară, elevii de la Ghiba Birta. „Toate spaţiile despre care vorbim vor fi reconfigurate de Primărie, astfel încât să fie mulţumită toată lumea. Singurul semn de întrebare este cât durează această situaţie intermediară, pentru că depindem de lucrările care se fac la sediul Poliţiei”, a mai spus Bibarţ.

Ce condiţie pune directoarea de la Vlaicu

În ceea ce o priveşte, directoarea Liceului „Aurel Vlaicu” şi-a manifestat deschiderea, dar a pus o condiţie. „Suntem deschişi în a ajuta şcolile care sunt în criză de spaţii, dar dorinţa noastră este să ne păstrăm baza materială pe care o avem”, a ţinut să precizeze Emanuela Leahu.

Când se renunţă la orele de după-amiază

La rândul său, Sorin Haiduc, directorul Colegiului Naţional „Preparandia-Dimitrie Ţichindeal” susţine că şcoala pe care o conduce are probleme cu spaţiile de şase-şapte ani, de când au început să funcţioneze acolo clasele pregătitoare. În plus, colegiul are şi trei clase cu specializarea educator-puericultor. „De patru ani, şcoala noastră are cele mai bune rezultate la Bacalaureat. Dorim să le asigurăm copiilor din şcoală cele mai bune condiţii. E foarte bine că s-a ajuns provizoriu la această soluţie, drept pentru care îi mulţumesc domnului primar şi tutoror celor care s-au implicat, a declarat Haiduc. În ceea ce priveşte momentul în care elevii de la Peda vor scăpa de orele de după-amiază, acesta susţine că există două variante, în funcţie de modul în care arată spaţiul de pe Eminescu. „Totul depinde de ceea ce vom vedea pe Eminescu. Clasele s-ar putea muta acolo sau de săptămâna viitoare, sau, cel mai probabil, după săptămâna verde, adică de la începutul lunii viitoare”, a încheiat Haiduc.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine