În urmă cu 75 de ani, la 13 ianuarie 1945, murea cel mai cunoscut lăutar al României interbelice. Pe numele său real Marin Teodorescu, marele interpret de muzică populară românească și romanțe a primit numele de ”Zavaidoc” de la generalul Traian Moșoiu, mare iubitor al muzicii populare românești și care se bucura de o apreciere deosebită din partea Reginei Maria. De ce ”Zavaidoc”? De la vechiul regionalism ”zavaidoacă”, care se dorea echivalentul unui om mereu vesel, pus pe şotii, năbădăios. 

Născut la 8 martie 1896, la Pitești, fiu al vestitului lăutar Tănase Teodorescu și al Constandinei, a mai avut un frate și două surori, toți moștenind talentul muzical al tatălui lor despre care ziarele vremii scriau că așa ”cânta la ţambal de plângeau şi surzii şi alinta cu vioara urechile obişnuiţilor de prin cârciumi”.

Rămas orfan în adolescență, s-a văzut nevoit a asigura resurse financiare familiei sale chiar dacă era cel mai mic dintre frați. Astfel, împreună cu fratele său Vasile și cu sora sa Zoe, pleacă la București unde formează un taraf: el cântând la chitară, Vasile la vioară, iar Zoe la acordeon. Taraf care mai târziu avea să primească numele de ”Frații Zavaidoc”. 

Alinare soldaților în cele Două Războaie Mondiale

În Primul Război Mondial a făcut parte din echipele artistice ale armatei, care au susţinut concerte şi spectacole prin spitale, având astfel ocazia să cânte răniţilor pe linia frontului din Moldova şi să evolueze alături de cântăreaţa Elena Zamora, taraful lui Fănică Luca şi de compozitorul George Enescu, cel care a descoperit talentul şi virtuozitatea sa.

În cel de Al Doilea Război Mondial cutreieră echipele artistice ale armatei în Basarabia și Transnistria, unde militarii au transformat în șlagăr melodia sa ”Soldățelul lui tăticu”.

”Cred că era prin '44... Îl concentrase pe tatăl meu la Tighina, la Nistru, unde era toată armata camuflată. Era război. La Tighina, trei cămăși pe noapte schimba. Nu era microfon ca acum, cu plămânii cânta. Îi spunea mamei: «Să-mi pregătești câte o cămașă, pe portmantou...» Trecea apoi pe culoar, se schimba și cânta toată noaptea”, avea să povestească fiica acestuia, Constanța Teodorescu-Zavaidoc. 

De la cele mai înalte culmi ale gloriei la o moarte în sărăcie 

În perioada 1918-1920, s-a stabilit în Bucureşti unde a început să ia lecţii de canto de la profesorul Dimitrie Cutavas, apoi de la tenorul Operei Române, Dumitru Mihăilescu-Toscani şi, ulterior, bucurându-se chiar de îndrumarea baritonului Petre Ştefănescu-Goangă. A semnat primul contract cu casa de discuri Columbia Records în 1926, înregistrând de-a lungul carierei sale aproape 60 de discuri. Zavaidoc a participat alături de orchestra lui Grigoraş Dinicu la Expoziţia Internaţională de la Paris, din 1937, însoţind delegaţia românească. 

Deși i s-a propus să se facă tenor, el a les muzica pe care o iubea cel mai mult, cea lăutărească şi populară, ajungând să umple restaurantele cu clienți care rămâneau la mese până dimineaţa numai pentru a-i asculta cântecele. Ajunge astfel să câștige sume uriașe, însă se dovedește a fi și extrem de generos după cum avea să povestească într-un interviu fiica acestuia: ”Avea la Bucureşti trei maşini cu şofer. Cât cânta, şoferul stătea la o masă şi consuma orice, că plătea „tata”. Avea milioane, dar era darnic. Când trecea gunoierul pe stradă, îl chema în casă, deschidea şifonierul şi-i spunea să aleagă ce costum vrea! Le întreţinea şi pe nepoatele sale, dar ajuta cu bani şi studente de la Conservator”. 

Acesta s-a căsătorit la 43 de ani și a avut trei copii: Constanța, Niculina și Zavaidoc. 

La bombardamentele din 1944, casa din Bucureşti a lui Zavaidoc a fost distrusă şi s-a văzut nevoit să se refugieze cu familia la Caracal. Noaptea cânta, iar ziua se ascundea de bombardamente în adăposturi. Ulterior pleacă la Roșiorii de Vede unde un patron de restaurant angajase special pentru el o orchestră de 20 de oameni.  După război se mută  cu familia la Câmpulung Muscel şi mai apoi la Turnu Măgurele. Fără casă şi fără bani, afectat de moartea surorii sale Zoia, Zavaidoc s-a îmbolnăvit. În urma unui puseu de tensiune, acesta orbește, ultimele zile din viaţă petrecându-le la Spitalul ”Filantropia” din Bucureşti. 

A murit la 13 ianuarie 1945, în aceeaşi zi cu fiica sa Niculina, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica.

În memoria sa, începând din anul 2006, timp de trei zile, în fiecare lună noiembrie, la Pitești se organizează Festivalul Naţional de Muzică Lăutărească - Zavaidoc.