Național Life
Fenomen spectaculos pe cer: Super Luna de Zăpadă, prima Super Lună din 2020
Fenomen spectaculos pe cer: Super Luna de Zăpadă, prima Super Lună din 2020
09/02/2020 ⋅ 0 comentarii

Prima Super Lună din acest an este vizibilă în acest weekend.  Prima Super Lună din 2020 este cunoscută şi sub numele de Super Luna de Zăpadă, astronomii anunțând că acest fenomen poate fi observat în zilele de sâmbătă, duminică şi luni, intervalul 8-10 februarie.

Super Luna este un fenomen care are loc atunci când sunt îndeplinite două condiţii: Luna se află la perigeu, în punctul orbitei în care distanţa dintre Pământ şi satelitul său este cea mai mică; şi, de asemenea, Luna este plină. Oamenii de ştiinţă explică faptul că atunci când acest fenomen are loc, Luna ne apare de 14% ori mai mare şi de 30% mai luminoasă faţă de punctul în care Luna se află la apogeu, punctul cel mai îndepărtat de Pământ.


Foto: Pixabay    

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.