Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Clădirea fostei fabrici MARTA ar putea fi donată Municipiului Arad

Aflată pe lista monumetelor istorice, clădirea fostei fabrici MARTA este de ani buni în atenţia administraţiei locale. În urmă cu mai bine de zece ani, Primăria Municipiului Arad, prin viceprimarul Levente Bognar reuşea să modifice Ordonanţa nr.37/2008, astfel încât primăriile puteau cumpăra clădirile  de patrimoniu. Printre imobilele care prezentau interes pentru administraţia locală se afla şi clădirea veche de o sută de ani a fostei fabrici MARTA, unul dintre imobilelele pentru care timpul şi indiferenţa proprietarilor care s-au succedat, au devenit cei mai mari duşmani.

Clădirea fostei fabrici MARTA ar putea fi donată Municipiului Arad
Comentează 1

De teama de a nu se transforma într-o ruină şi un pericol public, administraţia locală a  făcut demersuri pentru solicitarea protejării clădirii de proprietar şi  eventuala achiziţionare a imobilului. În acest sens s-au purtat o serie de discuţii cu toţi cei care au deţinut la un moment dat imobilul. Până de curând  nu s-a ajuns la un consens în privinţa unei tranzacţii.

Cu toate acestea municipalitatea nu a renunțat la ideea de a salva ce mai era de salvat, astfel că astăzi s-a mai făcut un pas în direcția menținerii în patrimoniu și  a valorificării clădirii primei uzine de automobile de pe actualul teritoriu al României. Viceprimarul Levente Bognar s-a întâlnit cu reprezentantul societății ASTRA Rail Industries S.R.L. în patrimoniul căreia se află în prezent terenul și clădirea fostei fabrici de mașini. Am purtat discuții pentru a continua demersurile de a salva această clădire simbol a Aradului, un monument istoric legat de patrimoniul industrial al orașului nostru. În cadrul discuțiilor avute am propus actualilor proprietari să doneze municipiului această clădire, mai ales că nu aveau niciun un plan concret în legătură cu ea. Societatea trebuie să ia o decizie în acest sens, iar în momentul în care avem un răspuns ferm vom face demersurile ce se impun în vederea însușirii donației. Sperăm să facem acest lucru într-un interval de timp cât mai scurt, reușind astfel să salvăm  această  clădire cu o valoare deosebită pentru istoria locală și nu numai, a afirmat viceprimarul municipiului Arad, Levente Bognar.

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite