”Timpul este cel mai prețios dar. Dacă vrei să-i oferi semenului tău ceva cu adevărat prețios, oferă-i timp și i-ai făcut cel mai mare dar. Oferă-i timpul de a-l asculta, de a te bucura de bucuria lui, de a-l ajuta, de a face tot ce-ți stă în putere pentru ca el să zâmbească și, în cele din urmă, îți vei oferi ție bucuria timpului petrecut cu folos.”

Acesta era gândul cu care Părintele Vlad-Sergiu Sandu din Parohia Firiteaz (cum nu știți care Firiteaz? Că doar nu de mult am scris despre cum este a fi brav ”viteaz la Firiteaz”) își începea Anul Nou bisericesc. Poate tocmai de aceea nu ne-au surprins prea mult  pașii cu folos purtați în chiar primele zile ale noului an început. 

Și ne referim la timpul care a dat viață zilelor de 2-5 septembrie prin răspunsul dat chemării lui Dumnezeu odată cu organizarea pelerinajului în Maramureș, Cluj și Alba, împreună cu tinerii din parohie. Iar când spunem tinerii din parohie, nu știm sigur dacă să ne gândim la cel mai mic participant (6 luni) sau la cel mai ”vârstnic” (33 de ani). 

Pelerinaje sunt multe, însă ce ne-a atras atenția în mod deosebit la cel despre care încercăm a scrie câteva rânduri este contextul organizării lui, îmbogățit cu dragoste, recunoștință și bunăvoință, iar pentru asta este musai a vă spune o scurtă povestioară.

În urmă cu șase ani, în luna decembrie, Părintele Vlad-Sergiu Sandu era instalat ca preot în Parohia Firiteaz. Încă din primele săptămâni a căutat să îi aducă pe tineri la biserică, formând destul de repede grupul ”Prietenii lui Hristos”. Un grup cu care a început repetițiile pentru colinde, iar în Ajunul Crăciunului avea să deschidă ușile creștinilor din Firiteaz. De acolo și până la întâlnirile catehetice, săptămânale, din casa parohială a mai fost nevoie doar de un strop de bunăvoință și implicare, urmând ca din 2015 să demareze proiectul ”Țara noastră-i o comoară”. Un proiect în cadrul căruia tinerii din Firiteaz aveau să parcurgă peste 10.000 de kilometri pentru descoperirea ”comorilor” din Maramureș, Moldova, Bucovina, Transfăgărășan, Oltenia, Cazanele Dunării etc. Frumusețea celor de mai sus este, însă, susținută de modul în care acești tineri au înțeles să se adune în jurul bisericii din sat, ei nu doar participând cu regularitate la sfintele slujbe, ci implicându-se în tot ceea ce înseamnă viața din ea și din jurul ei: la strană, la altar, la clopote, la curățenie, activități gospodărești… alcătuind practic ”staff-ul” cu care Părintele se mândrește atât de mult. 

Și nu doar se mândrește, ci îl și răsplătește. Pentru că, de fapt, pelerinajul care tocmai s-a încheiat asta a fost: răsplata pentru toată osteneala lor, aprofundând astfel ”Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și împodobindu-l cu tainica bucurie născută din buna conlucrare dintre Părinte și copiii duhovnicești.  

O conlucrare scrisă cu ”un Stilou atât de frumos, care face ca toate, toate paginile din viața lor să fie scrise cu cea mai de preț ,,cerneală”: credința, dragostea pentru cei din jur și înțelepciunea”, după cum frumos avea să spună cineva într-un comentariu.

Că răsplata a fost exact ceea ce trebuia, ca o poveste frumoasă desfășurată într-o Tară cât o comoară, una care te bucură, te înveselește, te nădăjduiește, dar îți și așează un puternic ”nod în gât” când afli prețul plătit de cei în cărui viață nu a fost loc de trădare de credință și neam, ne-a mărturisit una dintre participantele la pelerinaj.

”Am fost în multe excursii și pelerinaje cu părintele, dar pot spune că atmosfera din acest pelerinaj a fost de o frumusețe și încărcătură emoțională aparte. Am vizitat numeroase mănăstiri, ne-am închinat la mai multe sfinte moaște, la mai multe icoane făcătoare e minuni care ne-au dat o reîmprospătare spirituală și trăiri de neuitat. De asemenea, pe lângă acestea, am mai vizitat Cimitirul Vesel din Săpânța, unde fiecare decedat, avea povestea vieții sale inscripționată pe cruce. Plimbarea cu Mocănița nu o voi uita niciodată. Preț de câteva ore m-am simțit ca într-o poveste. Muzica, dansurile populare, mâncarea tradițională și voia bună a moroșenilor întregesc pe deplin această frumoase amintiri. 

O emoție aparte am trăit la Memorialul Durerii din Sighetu Marmației, unde părintele, preț de câteva ore, ne-a povestit despre ceea ce au făcut unii pentru a-și apăra credința. Am ieșit de acolo cu un nod în gât pe care îl simt și acum. 

Mă bucur mult pentru faptul că părintele m-a ales și pe mine să particip la acest pelerinaj, știind că au fost mai mulți copii care ar fi vrut, dar știu că părintele îi va avea și pe ei în atenție.”, a spus  Gabriela Iakșa, 17 ani

La rându-i, Părintele Vlad-Sergiu Sandu a spus simplu: ”Sunt bucuros!”, bucuros ”Pentru că i-am văzut bucuroși, emoționați și uimiți! Pentru că i-am făcut să zâmbească! Pentru că au văzut locuri frumoase care, cu certitudine, le vor rămâne în amintiri. Pentru că am fost împreună! Pentru că au decurs toate așa cum mi-am dorit! Pentru că ne-am întors sănătoși acasă! Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături și au făcut ca acest pelerinaj să fie gratuit! O să continuăm să creionăm amintiri frumoase, cu bucurie, zâmbet și voie bună! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Din bucuria, zâmbetul, voia lor bună, dar și de ”nodul în gât” (parte a Lecției de Istiorie numită ”Memorialul Sighet”) puteți lesne a vă părtăși, de veți voi, din imaginile de mai jos: